Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Furtunile, ploile torențiale și grindina lovesc și în următoarele ore

Autor:

Data: 13 iunie 2021, 9:16

  •  
  •  
  •  

Furtunile, ploile torențiale și grindina lovesc și în următoarele ore în întreaga țară,potrivit ANMH avem în vigoare o informare meteorologică de vreme severă, valabilă în perioada 13 iunie, ora 10:00 – 15 iunie, ora 23:00.

Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi se va manifesta prin perioade cu averse torenţiale. Astfel de fenomene se vor semnala în Moldova, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Oltenia, precum şi în zonele de munte şi pe arii mai restrânse în rest.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitaţile de apă vor depaşi 15…25 l/mp şi, izolat, 35 l/mp, iar pe arii restrânse, îndeosebi în sud şi sud-est va cădea grindina. Vântul va avea intensificari la munte, unde vitezele vor depaşi 80…90 km/h, local cu rafale în general de 50…60 km/h, în sud-vest dar şi asociate ploilor, când foarte probabil se vor semnala şi vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 17 şi 25 de grade.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.