Pe 7 iunie este marcată Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare iar tema din 2021 este „Salvează mâncare astăzi, pentru un mâine sănătos”, vrând să sublinieze faptul că producţia şi consumul de alimente sigure au beneficii imediate şi pe termen lung pentru oameni, planetă şi economie.
Siguranţa alimentară ar trebui să fie o responsabilitate comună împărţită între guverne, producători şi consumatori, fiecare având un rol de jucat, pentru a ne asigura că alimentele pe care le consumăm sunt sigure şi sănătoase. Prin Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare, OMS lucrează la integrarea siguranţei alimentare în agenda publică şi la reducerea poverii bolilor de origine alimentară la nivel global.
În ceea ce priveşte actualul context pandemic, în prezent, nu există dovezi care să arate că noul coronavirus poate fi transmis prin alimente. Virusul este transmis în primul rând de persoane care sunt infectate prin tuse, strănut, picături, care sunt apoi preluate de o altă persoană. Cel mai bun mod de a evita COVID-19 este prin bune practici de igienă, inclusiv în producţia şi consumul de alimente.