ATENȚIE, virozele respiratorii la copii și adulți, au crescut alarmat în ultimele zile și pot duce la complicații și de aici, doar un pas de a contacta și COVID-19. Vremea schimbătoare, aglomerația, relaxarea, renunțarea la masca de protecție și nerespectarea măsurilor sanitare și de distanțare socială sunt printre cauze care contribuie la creșterea cazurilor de viroze respiratorii la copii și adulți.

Potrivit medicilor, numărul celor care ajung cu simptome respiratorii destul de grave în camerele de gardă sau în ambulatorii a crescut cu până la 45 la sută.
De două săptămâni, numărul celor care ajung răciţi la medic tot creşte.
Pentru cei care stau în aglomeraţii, mai ales fără mască, riscul de îmbolnăvire creşte.
Adulții care prezintă simptome trebuie să se adreseze medicului dar și părinţii sunt sfătuiţi să-i ducă pe cei mici la control la medicul de familie, care va stabili diagnosticul şi tratamentul cel mai potrivit.
Cei care prezintă atât simptome ușoare dar și grave, le este recomandat să nu intre în contact cu alte persoane și nici în alte locuri aglomerate unde îi pot îmbolnăvi pe alţii.

