Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan:Consilierii județeni ai PNL și PRO România își bat joc de târgovișteni și dâmbovițeni

Autor:

Data: 5 aprilie 2021, 17:11

  •  
  •  
  •  

Președintele CJ, Corneliu Ștefan a taxat dur atitudinea consilierilor județeni ai PNL și PRO România care  au votat împotriva acordării unui sprijin financiar  pentru  finalizarea Centurii municipiului Târgoviște.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit  în şedinţă extraordinară în 05.04.2021, unul dintre proiectele de pe ordinea de zi viza, suplimentarea cotei de cofinanțare a Consiliului Județean Dâmbovița, cu suma de 9.000.000 lei pentru finalizarea Centurii municipiului Târgoviște. Această suplimentare este necesară având în vedere adresa Primăriei Municipiului Târgoviște nr. 9962/22.03.2021, prin care  inștiința CJ Dâmbovița că stadiul fizic din teren al investiției-Centura Târgoviștei, este de 95 %, cu mult mai mare decât stadiul financiar decontat, de circa 73,22 %, precum și nivelul insuficient al resurselor financiare existente în bugetul Primăriei Muncipiului Târgoviște.

Președintele CJ, Corneliu Ștefan a propus suplimentarea cotei de cofinanțare a Consiliului Județean Dâmbovița, cu suma de 9.000.000 lei, obiectivul fiind de importanță deosebită pentru dezvoltarea municipiului și a județului, prin optimizarea principalelor legături rutiere. Amintind că, CJ Dâmbovița nu este parte în contractul de execuție a lucrărilor, decontarea realizându-se în baza contractului de asociere, actelor adiționale, situațiilor de lucrări și certificatelor de plată, confirmate la nivelul Municipiului Târgoviște.

Președintele CJ, Corneliu Ștefan a taxat dur atitudinea consilierilor județeni ai PNL și PRO ROMÂNIA care  au votat împotriva acordării  acestui sprijin financiar  pentru  finalizarea Centurii municipiului Târgoviște:

Consilierii județeni ai PNL și PRO România își bat joc de târgovișteni și dâmbovițeni. Au ieșiri publice în care cer construirea de centuri ocolitoare, dar, atunci când trebuie să voteze pentru finalizarea celor la care se lucrează deja, VOTEAZĂ ÎMPOTRIVĂ.

Așa au făcut și astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Dâmbovița! La proiectul de hotărâre care prevedea alocarea sumelor pentru acoperirea cheltuileilor Lotului I al centurii municipiului Târgoviște, consilierii județeni ai PNL și PRO România au VOTAT ÎMPOTRIVĂ.

Consilierii județeni ai PNL Dâmbovița și ai PRO România au votat împotriva susținerii unei părți din cheltuielile la centura muncipiului, chiar dacă aceștia știu că, din colectarea de TVA, Municipiul Târgoviște nu a primit niciun ban.

Reprezentanții PNL și PRO România trebuie să și pună în practică tot ceea ce declară atunci când vorbesc despre dezvoltarea municipiului și a județului Dâmboviţa. Altfel, vor întări impresia că fac tot ceea ce le stă în putere pentru a bloca orice demers care înseamnă un pas înainte pentru Dâmbovița și pentru resedința județului nostru.

Și nu cred că pentru acest lucru au fost votați de dâmbovițeni!”, a declarat public președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan

Nu era suficient că guvernul nu ne-a dat NICIUN leu la rectificările bugetare, era nevoie și de gestul ăsta de dispreț

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan  nu a întârziat  să-și exprime public punctul de vedere față de atitudinea consilierilor județeni ai PNL și PRO ROMÂNIA:

Niciodată n-am înțeles de ce trebuie să fie un mod de a face politică „opoziția de dragul opoziției”. Dacă a te opune înseamnă să faci un rău comunității, de ce să faci asta?

Astăzi, în ședința Consiliului Județean, consilierii PNL și PRO ROMÂNIA au votat împotriva unui proiect de hotărâre prin care Consiliul Județean susținea cu o cotă de 38% cofinanțarea unuia dintre cele 5 loturi de reabilitare a centurii municipiului Târgoviște. Era un sprijin care ne-ar fi fost esențial, în condițiile în care avem un stadiu fizic al execuției de aproximativ 95%, iar centura arată, după mulți ani și multe promisiuni, așa cum ar trebui.

Refuz să accept lamentările și justificările celor care au votat împotriva acestui sprijin, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei cunosc foarte bine istoricul acestui proiect și de unde l-am preluat când am ajuns la Primărie. Dacă nu l-am fi continuat pe bugetul nostru, ar fi fost o investiție ratată. În cazul lor, nu poate fi vorba decât de rea-credință. În cazul altora, de ignoranță. La fel de rău pentru târgovișteni.

P.S: nu am cuvinte despre consilierii PNL; nu era suficient că guvernul lor a uitat, de un an și jumătate, că există și Târgoviște pe harta României, nu era suficient că guvernul lor nu ne-a dat NICIUN leu la rectificările bugetare. Era nevoie și de gestul ăsta de dispreț, la care să contribuie și ei.

Sper ca măcar la următoarea ședință de Consiliul Județean interesul cetățeanului să primeze, și nu interesele politice josnice.”, a afirmat public primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.