Simularea examenului de Bacalaureat 2021 continuă astăzi, 23 martie, cu proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie.
Elevii au acces în unitățile de învățământ de la ora 8.30 și vor fi așezați în bănci, la fel ca la proba de Română, alfabetic, câte unul în fiecare bancă, din aceeași clasă.
Testarea începe la ora 9.00, cu deschiderea plicurilor cu subiectele multiplicate. Trei ore au la dispoziție elevii pentru rezolvarea subiectelor, din momentul în care au fost distribuite toate subiectele în clasă.
Pentru redactarea lucrărilor, elevii pot folosi doar pastă/cerneală albastră (pentru executarea desenelor/schemelor, la celelalte probe, doar creion negru; la Matematică și Geografie nu pot fi folosite mijloace/instrumente de calcul, ci doar instrumente de desen).
Hârtia folosită este doar cea distribuită pentru simularea examenului.