Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Dâmbovița sub COD GALBEN de ninsori însemnate cantitativ

Autor:

Data: 9 martie 2021, 12:02

  •  
  •  
  •  

COD GALBEN de ninsori însemnate cantitativ este atenționarea emisă de ANMH, cu puțin timp în urmă, valabilă și pentru întreg județul Dâmbovița, din data de 10 martie, ora 03:00 – 11 martie, ora 06:00.

Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă local consistent.
 În Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, începând din a doua parte a nopții de marți spre miercuri (9/10 martie) și până în dimineața zilei de joi (11 martie), temporar vor fi mai ales ninsori însemnate cantitativ (20…30 l/mp) și se va depune strat de zăpadă, local consistent.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 09 martie, ora 23:00 – 11 martie, ora 10:00;
Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ predominant sub formă de ninsoare, intensificări ale vântului;
Zone afectate: conform textului;

În intervalul menționat, aria precipitațiilor moderate cantitativ va cuprinde treptat Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Banatului și zona Carpaților Meridionali și de Curbură. Vor predomina ninsorile, iar în extremitatea de sud și în sud-est, în noaptea de marți spre miercuri (9/10 martie) și în prima parte a zilei de miercuri (10 martie) precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ploaie. Izolat se va forma polei sau ghețuș.
Ninsori în general slabe cantitativ se vor semnala local și în Transilvania, Moldova și în restul zonei montane.
Vântul va prezenta intensificări în regiunile sudice și sud-estice, precum și la munte, cu viteze în general de 45…55 km/h, temporar viscolind ninsoarea şi amplificând senzaţia de frig.

Notă: vremea va fi deosebit de rece pe parcursul zilelor de miercuri şi joi cu precădere în regiunile sudice, unde valorile termice vor fi cu 8…10 grade mai scăzute decât mediile multianuale, iar în nopțile de miercuri spre joi (10/11 martie) și joi spre vineri (11/12 martie) în majoritatea regiunilor.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.