Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Corneliu Ștefan și-a încheiat mandatul de deputat, urmând să depună jurământul pentru funcția de președinte CJ Dâmbovița

Autor:

Data: 15 octombrie 2020, 18:51

  •  
  •  
  •  

Corneliu Ștefan, de astăzi, a renunţat la funcţia de deputat  şi  urmează să depună jurământul pentru funcția de președinte al CJ Dâmbovița după ce a fost ales prin votul dâmbovițenilor în data de 27 septembrie 2020. Cu acest prilej, a ținut  să transmită  un mesaj:

“ Puţine sunt lucrurile cu care poţi compara sentimentul că ai muncit pentru ţara ta!Am încheiat una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea din punct de vedere profesional, aceea de deputat, funcţie pe care, astăzi, am părăsit-o după 4 ani de mandat.

Au fost ani plini, cu multe realizări, a fost o luptă continuă pentru a aduce un plus în viaţa românilor, iar pentru acest lucru am pus la dispoziţia oamenilor toate cunoştinţele şi priceperea mea.Pot spune cu mândrie că am făcut parte din echipa social-democrată din Camera Deputaţilor, care a pus umărul la cea mai bună guvernare din ultimii 30 de ani.

O perioadă s-a încheiat astăzi, alta urmează să înceapă cât de curând!Acum voi fi şi mai aproape de dâmboviţeni, in calitate de Președinte Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Vom face multe lucruri bune împreună în următorii 4 ani. Avem planuri mari pentru judeţul nostru, idei realizabile, care au însă nevoie de un lucru pe care eu îl consider foarte important şi definitoriu pentru următorii 4 ani: munca de echipă.

TOŢI suntem responsabili pentru viitorul judeţului nostru, iar Consiliul Judeţean Dâmboviţa va fi partenerul tuturor dambovitenilor.”, a declarat Corneliu Ștefan, viitorul președinte al CJ

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.