Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Jandarmii au prins în toiul nopții, doi tineri pe stradă care dețineau asupra lor două pistoale de tip airsoft

Autor:

Data: 28 septembrie 2020, 13:36

  •  
  •  
  •  

Un echipaj de jandarmerie, care acționa pentru prevenirea faptelor antisociale a depistat duminică-noapte, într-o stație de autobuz aflată pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Târgoviște, 3 persoane care manifestau un comportament suspect.

Jandarmii au procedat la legitimarea acestora, iar în urma efectuării controlului corporal preventiv, asupra a doi dintre cei identificați au descoperit două pistoale neletale.

Tinerii, cu vârsta între 20 și 25 de ani au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 4.200 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 295 din 2004 privind regimul armelor și al munițiilor, pentru nerespectarea condițiilor privind portul în locuri publice a armelor neletale destinate agrementului, de tip airsoft.

Totodată, armele au fost ridicate în vederea confiscării, pe bază de proces-verbal și s-au aplicat și două sancțiuni complementare prin care s-a dispus suspendarea dreptului de deținere, respectiv de port și folosire a armelor pentru o perioadă de 6 luni.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.