Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

De la 1 septembrie,măsuri stricte care trebuie luate de patronii restaurantelor înainte şi după deschiderea localurilor

Autor:

Data: 31 august 2020, 8:24

  •  
  •  
  •  

Restaurantele şi cafenelele care îşi vor relua activitatea în spaţiile interioare începând de mâine, 1 septembrie, vor trebuie să respecte mai multe reguli stabilite printr-un ordin de ministru.

Proiectul cuprinde măsuri care trebuie luate de patronii restaurantelor înainte şi după deschiderea localurilor, cele dinainte privind măsuri organizatorice, inclusiv trierea angajaţilor şi instruirea lor.

Pe lângă măsurile de igienă, administratorii restaurantelor trebuie să respecte următoarele mai multe reguli printre care se numără stabilirea circuitelor cu sens unic, dacă este posibil, ce trebuie parcurse de clienţi în unităţile de alimentaţie publică, astfel încât să se minimizeze contactele fizice între aceştia (exemplu: înspre şi dinspre toaletă). Totodată, la intrarea în restaurant, se va face un triaj observaţional al clienţilor, iar accesul celor cu semne vizibile de infecţie respiratorie va fi interzis. La intrarea în unitatea de alimentaţie publică, pe mese şi la grupurile sanitare vor exista dispozitive cu produse biocide avizate/autorizate, necesare dezinfectării mâinilor clienţilor.

De asemenea, portul măştii de către clienţi va fi obligatoriu în cazul deplasării în zonele comune ale unităţii de alimentaţie publică.

Se va interzice transferul meniurilor, solniţelor, olivierelor şi al altor obiecte de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă şi, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosinţă. Vor mai fi interzise consumul de produse stând în picioare, pentru a minimiza circulaţia clienţilor în interiorul unităţii, consumul de alimente/băuturi la scaunele situate la bar şi activităţile de divertisment (dans) în cadrul unităţii de alimentaţie publică.

În unităţile cu plata la casa de marcat se vor instala panouri de protecţie din plexiglas şi va fi încurajată plata cu cardul, fie la casă, fie către personalul de servire.

Prin ordinul respectiv se stabileşte un număr de maximum 6 clienţi care pot ocupa o masă, excepţie de la această regulă făcând doar membrii de familie, şi se asigură respectarea distanţei între ocupanţii meselor alăturate prin amplasarea meselor pe principiul “o masă ocupată, una liberă”.

În funcţie de amplasarea meselor şi cu respectarea prevederilor ordinului comun, se va stabili numărul maxim de locuri care pot fi ocupate în cadrul unităţii de alimentaţie publică. Acest număr va fi afişat într-un loc vizibil, la intrarea în unitatea de alimentaţie publică, iar ocuparea locurilor se va face cu rezervare anterioară sau cu înscriere în registru la sosire (colectare date de contact pentru minim o persoană pentru fiecare masă), astfel încât să se evite aglomerările la intrarea în unitate şi să se faciliteze ancheta epidemiologică în cazul apariţiei unui caz de îmbolnăvire între clienţii localului. Excepţie de la această regulă fac clienţii unităţilor de alimentaţie publică ce deservesc unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni), unde rezervarea se poate face pe baza numărului camerei unde sunt cazaţi.

La servirea mesei personalul restaurantului va purta mască, îşi va dezinfecta mâinile înainte de fiecare servire şi va informa clienţii cu privire la regulile de igienă, dezinfectare şi distanţare fizică, precum şi a necesităţii limitării timpului de servire a mesei, acolo unde este cazul.

Angajaţii restaurantelor vor asigura curăţarea şi dezinfecţia cu produse biocide avizate/autorizate, a tuturor spaţiilor/suprafeţelor unde au acces clienţii, precum şi a ustensilelor utilizate în timpul servirii mesei.

Prin ordin se recomandă aerisirea cât mai frecventa a incintelor, prin deschiderea ferestrelor şi/sau usilor, cu folosirea sistemelor de aer condiţionat în caz de caniculă.

Localurile dotate cu aparate de aer condiţionat trebuie să aibă un program de întreţinere a echipamentelor de climatizare în concordaţă cu recomandările producătorului, vor asigura curăţarea şi schimbarea filtrelor pentru sistemele centralizate de aer condiţionat precum şi a celor de la sistemele de ventilaţie din lifturi, în locaţiile unde accesul către unitatea de alimentaţie publică presupune folosirea acestuia.

Totodată că programul în restaurante şi cafenele va fi între ora 6:00 şi 24:00, ultima comandă putând fi luată la ora 23:00.

Nerespectarea regulilor din ordinul comun va atrage sancţionarea contravenţională drastică a firmelor respective, putând duce chiar la suspendarea autorizaţiei de funcţionare.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.