Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. GHINION! Primăria Sălcioara nu a mai putut ascunde leșurile de animale și gunoaiele

Autor:

Data: 21 iulie 2020, 20:53

  •  
  •  
  •  

În stilul nostru românesc, la Sălcioara, deviza admnistrației locale este foarte clară: mizeria se ascunde sub preș și, dacă nu o vede nimeni, înseamnă că ea nu există, nu deranjează, mai mult, pisica se aruncă în ograda altuia, iar “rufele” chiar și cele “publice” trebuie spălate în “familie” ca să nu ajungă la urechile cetățenilor.

Dezastrul admninistrației locale, condusă de primarul Pârvu Valentin, nu pot fi ascunse la infinit. 

Luni, echipa Partener TV, a ajuns în comuna Sălcioara, într-un raid gazetăresc ce are ca scop stoparea depozitărilor necontrolate de deșeuri.  

Ce am descoperit? Leşuri de porci și maldăre de gunoaie ce zac pe câmpul din comuna dâmbovițeană  Sălcioara. O bombă cu ceas pentru localnicii din zonă, însă oamenilor le este teamă să vorbească pentru că se supără primarul.

Nu am stat pe gânduri și am publicat imaginile și totodată, am solicitat public și intervenția în zonă a instituțiilor abilitate.

În stilul nostru românesc, la Sălcioara, deviza admnistrației locale este foarte clară: mizeria se ascunde sub preș și, dacă nu o vede nimeni, înseamnă că ea nu există, nu deranjează, mai mult, pisica se aruncă în ograda altuia, iar “rufele” chiar și cele “publice” trebuie spălate în “familie” ca să nu ajungă la urechile cetățenilor.

La doar câteva ore după publicarea materialului, aflăm că seria de gafe a autorităților locale din Sălcioară, în frunte cu primarul Valentin Pârvu, continuă, ba mai mult, pun într-o situație rușinoasă și o parte dintre instituțiile statului.

Totul a plecat de la leșul de porc fotografiat, filmat, și atenție la precizare, localizat de către noi. După apariția imaginilor, primarul a dat ordin viceprimarului să plece cu veterinarul satului, cu șeful Postului de Poliție, și să caute cadavrul de animal dar nu au fost în stare să-l găsească în zona filmată de noi.

Marii căutători, au transmis primarului și chiar Direcției Veterinare Dâmbovița,  cu voce de tenor: ,,Așa ceva nu există!”.

Adică porcul mort și în putrefacție, pericol pentru săteni, este doar o ficțiune a jurnaliștilor.

PARDON, domnule primar ! De această dată, nu ați mai avut șansa să ascundeți leşurile de animale și maldăre de gunoaie.

Pe această cale, tragem și un semnal de alarmă domnilor polițiști de la Sălcioara că trebuie să facă întotdeauna exact ceea ce scrie în fișa postului.

 Pentru o corectă informare a opiniei publice, echipa Partener TV a revenit la Sălcioara pentru a le arăta ce și cum, marilor căutători. Iar godacul, dragilor conducători de la Sălcioara, nu a fost adus de noi acolo, și nici nu l-am luat după ce l-am filmat și fotografiat.

Imediat, la fața locului au sosit și inspectorii Direcției Veterinare Dâmbovița și comisar şef al Gărzii de Mediu Dâmboviţa,Vlad Drugă și au constatat că acolo, este un focar de infecție pentru mediul încojurator și pentru oameni.

Autoritățile sanitar – veterinare au ridicat imediat  probe din cadavru pentru analize. Ei se tem ca animalul să nu fi murit din cauza pestei porcine. Mai mult, au dezinfectat toată zona.

Citește și: VIDEO. Leşuri de animale aruncate pe câmp, un real pericol girat de administrația locală de la Sălcioara

Fără să mai aștepte rezultatul analizelor de laborator care vor spune dacă animalul era infectat cu virusul pestei porcine, specialiștii Direcției Veterinare Dâmbovița, au solicitat primarului din Sălcioara să trimită utilajele necesare în zonă pentru a îngropa leșul pe amplasamentul unde trebuie îngropate animalele confirmate cu pestă.

Până la ora transmiterii acestei știri, potrivit informațiilor obținute de la o serie de instituții abilitate, la Sălcioara, nu au existat porci sacrificați din cauza pestei porcine și care necesitau procedura legală de a fi duși în groapa specială, săpată de primarul Pârvu Valentin  încă de anul trecut și acum, transformată în groapă de gunoi.

Gafele administrației locale de la Sălcioara, se țin lanț. Având în vedere că groapa a devenit operațională, după îngroparea acestui leș, autoritățile locale sunt obligate să o împrejmuiască și să o marcheze așa cum cer normele sanitar-veterinare.

Viceprimarul Petre Nicolae, prezent la fața locului, ne-a declarat că această operațiune se va face prin alocarea de fonduri în bugetul de anul viitor al comunei Sălcioara.

ALO, domnilor de la Sălcioara, treziți-vă la realitate !

Acestea sunt doar câteva aspecte prezentate de la Sălcioara. Frica de a fi dat afară de la serviciu, de a nu fi servit atunci când merge la primărie să ceară  o adeverință sau teama că-i închide mica afacere pe care o are în sat, este una dintre bolile românilor pe care îşi construiesc unii domni, puterea. Frica, în general.

Iar acestor jupâni de comune le e frică să nu piardă ce au.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.