Lună: iulie 2020

Fideli sloganului ce l-am considerat demult îngropat în filele cărții de istorie „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră!”, P.S.D. Dâmbovița aruncă invective și neadevăruri în spațiul public față de opțiunea demnă și onorabilă pe care a avut-o actualul edil al comunei Odobești, dl. Alecu Nicolae.

Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată anual la 28 iulie. Este marcată, începând cu anul 2015 ( de 5 ani), pentru recunoaşterea contribuţiei serviciilor de Ambulanţă în asigurarea şi menţinerea stării de sănătate a cetăţenilor

La nivelul județului Dâmbovița, polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, dar și pentru prevenirea faptelor antisociale.

În această seară, în jurul orei 20:00, pompierii de la Detașamentul Găești au fost solicitați și au intervenit pe DN-72, în localitatea Dragodana, pentru asigurarea zonei în urma producerii unui accident rutier (un autocamion încărcat cu fier vechi răsturnat pe partea dreaptă a drumului).

La nivelul județului Dâmbovița, ne confruntăm cu o explozie de cazuri de COVID-19. În ultimele 24 de ore, la nivelul județului au fost confirmate 70 de noi cazuri. Așa cum vă spunem și zilele trecute, unitățile spitalicești COVID-19 din Dâmbovița, se confruntă cu pacienți cu forme medii și sevdere, cam a trecut vremea asimptomaticilor.

Comuna dâmbovițeană Voinești este o comună cochetă de pe Valea Dâmboviței, cu oameni gospodari şi inimoşi. Trecând prin comună vezi străzi asfaltate, apă curentă şi canalizare, şcoli modernizate, case îngrijite, planții întregi de meri, cu alte cuvinte simţi dragoste care i-o arată locuitorilor ei. Omul care a schimbat radical fața comunei dâmbovițene Voinești, este primarul Gabriel Dănuț Sandu, care, împreună cu echipa sa din cadrul Primăriei Voinești a găsit mereu soluţii la problemele cu care se confruntă astăzi, o administraţie locală din mediul rural.

Având în vedere dispozițiile art. 7 alin (2) și art.(8) alin (3)-(7) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Prefectul județului Dâmbovița a solicitat conducerii Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, a Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, precum și a instituțiilor spitalicești din județ ( Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, Spitalul Municipal Moreni, Spitalul Orășenesc Găești și Spitalul Orășenesc Pucioasa), stabilirea cu maximă celeritate a unei modalități de lucru împreună cu Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, cu privire la obligațiile ce le revin tuturor medicilor( medici spitale, medici de familie, medici ai CMI, medici competenți în medicina de întreprindere etc).

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.030 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

PUZ – „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Dambovita, in perioada 2014-2020 – Surse de apa, rezervoare, statii de clorinare, statii pompare, aductiuni pentru Hulubesti, Gura Foii, Dragodana, Mogosani, Matasaru, Crangurile, Petresti, Morteni, Visina, Ludesti”

Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Dambovita, in perioada 2014-2020 – Surse de apa, rezervoare, statii de clorinare, statii de pompare, aductiuni pentru Titu, Contesti, Racari, Lunguletu, Potlogi, Odobesti, Ciocanesti, Slobozia Moara, Produlesti

PUZ – „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Dambovita, in perioada 2014-2020 – Surse de apa, rezervoare, statii de clorinare, statii pompare, aductiuni pentru Targoviste, Aninoasa, Sotanga, Vulcana Bai, Dragomiresti, Tatarani, Vacaresti, Persinari”,

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T din Dâmbovița au efectuat 11 percheziții domiciliare pe raza județului Dâmbovița și Ilfov, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Au fost puse în executare 25 de mandate de aducere

Campania ,,Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți” se desfășoară la nivel național, în perioada 17 iulie 2020 – 31 ianuarie 2021, iar pe parcursul acesteia un vagon de călători personalizat cu însemnele campaniei (vizual și mesaj) va fi atașat trenurilor care circulă în țară, pentru a transmite mesajul preventiv.

Ieri, 17 iulie, cât și pe parcursul acestei zile, la nivelul județului Dâmbovița, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2, în piețe, magazine, supermarketuri, terase, piscine, in zonele frecventate de cetățeni, cât și în mijloacele de transport în comun.

ORAȘ RĂCARI, JUD. DÂMBOVIȚA, beneficiar al proiectului “Extindere iluminat public în Orașul Răcari, județul Dâmbovița“ propus a fi amplasat în Orasul Racari, jud. Dâmboviţa, anuntă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de catre A.P.M. Dambovita, in cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului:” nu se supune evaluarii impactului asupra mediului”, pentru proiectul: “Extindere iluminat public în Orașul Răcari, județul Dâmbovița” propus a fi amplasat în Orasul Racari, jud. Dâmboviţa.

În perioada 10-16 iulie 2020, inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița au derulat, în echipe mixte cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al județului Dâmbovița și în cadrul controalelor planificate, acțiuni de verificare a respectării măsurilor specifice diverselor domenii de activitate pentru care sunt valabile măsuri de relaxare, stabilite prin ordine comune ale ministrului sănătății și ale miniștrilor de resort, măsuri menite să prevină răspândirea infecției cu noul Coronavirus.

Până astăzi, 17 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.598 au fost externate, dintre care 22.312 de pacienți vindecați și 2.286 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Tragedia a avut loc cu puțin timp în urmă, în comuna dâmbovițeană Mătăsaru. Combina agricolă, condusă de un bărbat în vârstă de 52 de ani, se deplasa pe drumul comunal 71. Alături de șorfer se afla și bărbatul în vârstă de 68 de ani, care într-un moment de neatenție s-a dezechilibrat și a căzut din cabina utilajului agricol, fiind călcat cu roata din spate.

Până astăzi, 16 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.335 au fost externate, dintre care 22.189 de pacienți vindecați și 2.146 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

În ultimele 24 de ore, 274 de polițisti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și 125 de polițiști locali, au continuat să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, cât și pentru asigurarea unui climat de ordine și sigurantță publică.

Una dintre cauzele răspândirii masive a infecției cu COVID-19 în județul Dâmbovița este și timpul mare ce trece între momentul recoltării probei și momentul aflării rezultatului testării. Scurtarea până la dispariție a acestor timpi morți este posibilă prin efectuarea acestor teste acolo unde se recoltează, adică la noi la Târgoviște și nu la București sau prin te miri ce alt oraș din țară.

Până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică, au continuat să acționeze în sistem integrat, desfășurând activități de verificare cu privire la respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.

Alertă de gradul zero în comuna Gura Ocniței, satul Săcueni. Polițiștii și echipajele de ambulanță s-au deplasat în satul Săcueni după ce la 112 a fost anunțat faptul că un bărbat de aproximativ 50 de ani, sub sub influența băuturilor alcoolice, încearcă să se sinucidă urcându-se pe un stâlp de susținere a cablurilor electrice.

Primăria Municipiului Târgovişte informează că în perioada perioada 17 – 24.07.2020, în intervalul orar 05.30 și 09.30, se va efectua a doua acțiune de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom).

Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.812 au fost externate, dintre care 21.129 de pacienți vindecați și 1.683 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

În aceste zile, când întreaga Românie, dar și județul Dâmbovița, se află în mijlocul celei mai grave crize medicale pe care omenirea o are de înfruntat în ultimul secol, provocată de SARS-COV-2, politicienii se pare că sunt mult mai preocupați de imaginea politică pentru debutul campaniei electorale, în loc să trateze cu maximă seriozitate problema de sănătate publică cu care se confruntă județul și țara pentru a putea limita transmiterea comunitară a COVID-19.

Conform ultimelor rezultate primite astăzi 9.07.2020, pentru 55 de persoane din cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Ţuicani –Moreni a fost confirmată infectarea cu virusul SARS- CoV-2. Monitorizarea clinică a acestora este efectuată de medicii specilişti ai Secţiei de Boli Infecţioase a SJU Târgovişte, care s-au deplasat la CRRPH Moreni pentru stabilirea conduitei terapeutice şi a internării în spital.

În ultimele 24 de ore, 285 de polițisti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și 123 de polițiști locali, au continuat să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, cât și pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică.

Spitalul Găești a devenit SPITAL COVID-19. Decizia a fost luată prin ordin de ministru. În unitatea medicală de la Găești, toate cele 140 de paturi sunt destinate pacienților COVID-19. Tot personalul medical de la Găești a acceptat să intre în lupta cu COVID-19. Vorbim despre 22 de medici, 97 de asistenți și 49 de infirmieri. Întreaga activitate va fi coordonată de dr. Laurențiu Belușică, noul manager al Spitalului Orășenesc Găești cu sprijinul unui specialist din cadrul DSP Dâmbovița.

Inamicul invizibil COVID-19 nu-și alege preferențial victimele și atacă nemilos peste tot. Și la Penitenciarul Mărgineni din comuna dâmbovițeană I.L.Caragiale, a fost confirmat un caz de COVID-19.

În intervalul 08.07.2020 (10:00) – 09.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (13 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, București, Tulcea și Vrancea.

La data de 08.07.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Ploiești au efectuat un număr de 61 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Prahova, Dâmbovița, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Botoșani, Dolj și Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, luare de mită și dare de mită.

Astăzi, 8 angajați ai unei firme care este unul dintre cei mai mari producatori de elemente prefabricate din beton și are punct de lucru și în județul Dâmbovița, au fost confirmați cu COVID-19.

La activități au participat peste 5000 de polițiști, aproximativ 2000 de jandarmi, 390 polițiști de frontieră, 200 cadre ISU, 1456 polițiști locali, 96 reprezentanți din cadrul ANSVSA, 46 inspectori ANPC, 96 reprezentanți ai structurilor Ministerului Sănătății, 59 angajați ai Ministerului Muncii, 15 oficiali din cadrul Ministerului Transportului, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale.

In vederea clarificarii starii de fapt reale privind infectarea cu gripa Covid a unei parti din personalul laboratoarele noastre, facem urmatoarele precizari: Sursa imbolnavirilor este participarea a trei angajate, in timpul liber, la o manifestatie publica neconforma normelor legale privind prevenirea raspandirii virusului.

La iniţiativa conducerii respectivului laborator de cofetărie, în data de 29 iunie 2020 a fost demarată acţiunea de testare profilactică a 47 de salariaţi, din care 13 sunt cazuri pozitive, asimptomatice. Acţiunea de testare profilactică a fost determinată de cele 2 cazuri index, simptomatice, apărute în cadrul societăţii în zilele de 24 şi 25 iunie 2020.