Data: 1 iunie 2020, 10:38
Nu este de glumă, vremea capricioasă continuă să-și spună amprenta în toată, în următoarele zile.
Meteorologii au emis o atenționare meteo de ploi și vijelii , valabilă până miercuri seara în întreaga ţară.
Conform meteorologilor, în intervalul 31 mai, ora 10:00 – 3 iunie, ora 23:00, vor fi perioade, în special după-amiaza şi seara, cu instabilitate atmosferică accentuată. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade, în special după-amiaza și seara, cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de peste 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.