Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Deputatul Claudia Gilia: Votul de astăzi este unul meritat de ministrul Anisie!

Autor:

Data: 27 mai 2020, 21:38

  •  
  •  
  •  

Camera Deputaților a adoptat, astăzi , moțiunea de cenzură  împotriva ministrului Educaţiei, Monica Anisie. Moţiunea intitulată “Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată” a trecut cu 172 de voturi “pentru”, 90 “împotrivă” și 47 de abțineri.

Deputatul PSD Dâmbovița, Claudia Gilia  a ținut  să  sublinieze  ca  ministrul Educației și Cercetării a picat examenul controlului politic în Camera Deputaților:” Moțiunea simplă împotriva ministrului a fost votată cu 172 de voturi (cei la USR și UDMR abținându-se). Chiar dacă nu produc efecte juridice, moțiunile simple sunt instrumente ale controlului parlamentar, care în orice stat cu o democrație consolidată ar fi dus la demiterea ministrului în cauză și la corijarea politicii guvernamentale în  domeniul supus analizei Parlamentului. Din păcate, în “România Educată” a liberalilor, doamna Monica Anisie rămâne pe scaunul de șef al Educației. 
În ultimele luni, am văzut cu toţii ce înseamnă ca un profesionist politruc să conducă învăţământul românesc. De 70 de zile, de la declanşarea crizei, toţi cei din sistem – preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ – trăiesc în panică şi nesiguranţă. Cu toții au făcut eforturi mari, cu rezultate minime, în lipsa unor direcții simple, clare, coerente. Pentru elevi, în primul rând, a fost o perioadă din care nu au câștigat foarte mult, ba, aș putea spune, că unii au pierdut foarte mult. Și mă refer, în special, la cei care provin din familii modeste.
Un ultim act al acestei perioade negre a învățământului este compromiterea examenelor finale. Ministerul Anisie a anulat licitația pentru măștile de protecție necesare elevilor și profesorilor, după ce formulase o cerere de ofertă cu dedicație. Cum se vor desfășura aceste pregătiri pentru examene și examenele în sine, în condiții de siguranță?Nu este suficient stresul provocat elevilor prin nesiguranța și haosul deciziilor din ultima perioadă?Chiar este nevoie de temeri suplimentare, doar pentru că ministerul vrea să facă o afacere din achiziția de echipament de protecție?
Din păcate, nu am văzut disponibilitate din partea doamnei ministru la dialog și găsirea de soluții cu specialiștii din domeniu, cu sindicatele sau asociațiile elevilor.Incertitudinea, bâlbele, contradicțiile, întârzierea în luarea deciziilor, gestionarea defectuoasă a sistemului educațional sunt elementele care au definit educația din România în această perioadă.PSD a propus o serie de soluții pentru a se putea gestiona această criză. Din păcate, aroganța, politicianismul exacerbat îi împiedică pe liberali să recepteze orice mesaj constructiv. 

Votul de astăzi este unul meritat de ministrul Anisie! 
Copiii, profesorii, părinții, bunicii nu merită, însă, bătaia de joc la care îi supune ministerul responsabil de educația tinerei generații! 
Care este lecția pe care o predați, doamna ministru? “
, a afirmat deputatul PSD Dâmbovița, Claudia Gilia  

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.