Târgoviștenii care au copii cu vârsta sub șase ani vor putea primi un ajutor pentru angajarea unei bone. Un proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului de acordare a unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă urmează a fi dezbătut de consilierii locali târgovișteni, în ședința de joi, 28 mai.
Măsura vine după aprobarea, în luna martie a acestui an, a Legii nr. 35/2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă, conform căreia autoritățile administrației publice locale pot oferi un astfel de sprijin familiilor cu copii de vârstă preșcolară, lege ce va intra în vigoare din 31 mai.
În funcție de cât de mari sunt veniturile nete ale părintelui singur/părinților, cuantumul acestui ajutor va fi diferit. În orice caz, nu se vor acorda ajutoare pentru bone celor cu venituri per membru de familie ce depășesc 3.500 de lei.
Mai exact, ajutorul pentru fiecare copil va fi acordat după cum urmează:
· pentru până la 2.100 de lei venit, se acordă un ajutor de 710 lei;
· pentru între 2.101 și 2.500 de lei venit, se acordă un ajutor de 550 de lei;
· pentru între 2.501 și 3.000 de lei venit, se acordă un ajutor de 390 de lei;
· pentru între 3.001 și 3.500 de lei venit, se acordă un ajutor de 250 de lei.
Ajutorul se va acorda lunar, până când copilul intră la creșă sau la grădiniță sau până când împlinește șase ani și poate fi înscris la școală. Obținerea banilor va presupune depunerea unei cereri și a mai multor documente la sediul Direcției de Asistență Socială Târgoviște.
Pentru a putea beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, persoanele trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie cetățean român, cetățean al altui stat sau apatrid cu domiciliul în municipiul Târgoviște; sunt angajate cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu, desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcție de demnitate publică sau asimilată ori sunt șomeri indemnizați sau sunt înregistrate în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, la data solicitării, ca persoană în căutarea unui loc de muncă și nu au refuzat maxim două oferte de muncă din partea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița.
Cine nu poate beneficia de acest ajutor
Conform regulamentului ce va face obiectul discuției consilierilor locali, nu vor putea beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă persoanele care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:
– este asistent maternal profesionist conform legislației în vigoare;
– copilul este în întreținerea altei persoane ca urmare a aplicării uneia dintre următoarele măsuri de protecție specială prevăzută de Legea nr. 272/2004: plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă sau supravegherea specializată;
– este asistentul personal al copilului sau beneficiază de indemnizația prevăzută la articolul 42, alineatul 4 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– se află în perioada de concediu pentru creșterea copiilor în conformitate cu prevederile articolelor 2 sau 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și îndemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011;
– nu și-au achitat impozitele și taxele față de bugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.