Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Deputatul Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița: Trebuie să privim viitorul cu încredere și cu optimism

Autor:

Data: 18 aprilie 2020, 14:32

  •  
  •  
  •  
  •  

Anul acesta, vom simţi bucuria Sărbătorilor Pascale doar în suflete. Vom fi cu gândul, cu mintea și cu speranța de mai bine alături de părinți, de bunici, de frați și de prieteni.

În jurul tradiționalei mese de Paște, este bine să fim acum siguri, dar vegheați de Dumnezeu. Putem astfel  medita mai mult la ziua de mâine, putem intra în comuniune cu Dumnezeu și să-l rugăm să ne readucă normalitatea pe care am pierdut-o.

Astăzi, fiecare dintre noi stă acasă, într-o izolare nefericită, dar necesară. Doar gândurile noastre pot să zboare către cei dragi. Poate că Dumnezeu a hotărât să ne pună la o astfel de încercare. Și tot El ne va ocroti!


Trebuie să privim viitorul cu încredere și cu optimism. Cu credință în Dumnezeu, peste scurtă vreme, casele ni se vor umple din nou de dragostea părinților noștri, de zâmbetele fraților, de râsetele zglobii ale copiilor.

Sunt ferm convins că, după ce această perioadă va trece, vom fi mai puternici și mai apropiați ca niciodată unii de alţii, dar mai ales vom fi mai aproape de Dumnezeu!

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.