Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Date actualizate privind COVID-19 în Dâmbovița

Autor:

Data: 1 aprilie 2020, 13:54

  •  
  •  
  •  

BULETIN DE PRESĂ

Astăzi, 01.04.2020, în județul Dâmbovița:

  • se află în izolare la domiciliu 1302 persoane asimptomatice
  • au ieșit din izolare la domiciliu 1657 persoane
  • se află în carantină, în centrele special amenajate, 127 de persoane
  • au ieșit din carantină 42 persoane.

Polițiștii din Dâmbovița continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență. 

Citește și: DÂMBOVIŢA: 19 cazuri de COVID-19 şi un deces

Echipaje mixte de polițiști, jandarmi polițiști locali și cadre ale MApN au intensificat activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică cât și pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020. 

Ca urmare a acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 189 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 186.400 lei, pentru nerespectarea dispozițiilor Ordonanței Militare nr. 3 din 2020.  

În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost constituite 122 de patrule, dintre care 48 mixte cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”. Au fost efectuate 2 însoțiri către centrele de carantină, de către polițiști și jandarmi.

A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare la domiciliu în cazul a 1625 de persoane.  

          Polițiștii locali au legitimat 308 persoane, au efectuat 9 filtre auto, au verificat 159 de autovehicule și au aplicat 16 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr. 3/2020, în valoare totală de 9.600 lei.

De asemenea, a fost identificată o persoană fără adăpost care a fost predată Direcției de Asistență Socială.

        Au fost înregistrate, în total, 382 apeluri (8 astăzi) la numărul de telefon mobil 0730.013381, pus la dispoziție în cadrul Centrului Județean de Coordonare și  Conducere a Intervenției Dâmbovița.

Menționăm că toate informațiile referitoare la cazurile de persoane infectate cu COVID-19 sunt comunicate de către Grupul de Comunicare Strategică.

Alte date de interes public și măsuri adoptate vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

CENTRUL JUDEȚEAN

DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ

AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.