Data: 31 martie 2020, 19:10
De mâine,1 aprilie 2020, profesorul Doru Deaconescu nu mai este şeful Salvamont Dâmboviţa şi asta după ce a fost emisă dispoziţia nr.244 din 31.03.2020 de către “jupânul” judeţului prin care s-a dispus încetarea exercitării de către profesorul Gheorghe Deaconescu a funcţiei de şef Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Dâmboviţa şi numirea prin dispoziţia nr. 245 din 31.03.2020, a unui nou şef, Rotaru Bogdan.
Aceste două dispoziţii au venit astăzi, 31.03.2020, la câteva ore după ce a avut loc prima probă a concursului pentru ocuparea postului de șef al Serviciului, la care unicul candidat selectat “riguros” a picat. Candidatul, un domn de prin Buşteni nu a reuşit să obţină decât 39,33 de puncte iar pentru a putea fi admis ar fi trebuit să obţină minimum 70 de puncte.
Pe seama organizării acestui concurs în plină stare de urgenţă s-au trans nenumărate semnale de alarmă. Mai mult, chiar unul dintre candidaţii respinşi la selecţia dosarelor, a tras semnale de alarmă privind anumite suspiciuni în modul de selecţie al candidaţilor. Totul a fost în zadar, concursul s-a ţinut, unicul şi doritul candidat nu a reuşit să dovedească că merită această funcţie. Dacă schema cu concursul a eşuat, s-a trecut la planul B, cel al dispoziţiilor emise de “jupânul” judeţului.
Serviciu Salvamont este subordonat CJ Dâmboviţa, ca să înţelegeţi oameni buni. Asta da urgenţă în plină situaţie de urgenţă în întreaga Românie. Profesorul Doru Diaconescu şi-a petrecut peste 43 de ani salvând vieţi, aducând pe drumul cel bun mii de turişti rătăciţi în munte. Domnul profesor, aşa cum îi spunem, s-a dăruit cu totul muntelui, a fost omul care a pus bazele Seviciului Salvamont Dâmboviţa. Noi deţinem informaţii mult mai multe despre acest subiect şi ştim exact cum a fost ticluit acest plan B al dispoziţiilor de revocare şi numire şi pe acestă cale transmite doamnei ”EMI” şi domnului “Radu” să lase mai uşor cu suflatul şi spălatul în urechi pentru că în zilele astea este la modă spălatul pe mâini iar dacă nu ştiu dumnealor, în termeni mai clari, vorbim de influenţă iar şeful când se va supăra vă va mătura şi pe dumneavoastră.
Ştim cei poate pielea jupânului, când cineva îl deranjează dă chiar telefoane ca respectivii să fie concediaţi. Observăm că s-a lucrat pe principiul expresiei „Divide et impera” cunoscută în română ca: „divide şi cucereşte” sau „dezbină şi stăpâneşte”. În planul B, bine ticluit, aceşti indivizi au atras de partea lor un om pe care profesorul Doru Deaconescu l-a considerat ca şi copilul lui şi l-a protejat şi l-a instruit în tainele Salvamontului. Sperăm că tânărul în cauză să conştientize cine l-a făcut mare în tainele Muntelui şi ale Salvamontului.
Salvamontiştii dâmboviţeni nu se dau bătuţi şi vor lupta să menţină echipa unită şi au încredere că totul va fi bine. Aceasta este a doua lovitură cruntă dată profesorului Doru Deaconescu. Prima a fost în urmă cu 10 ani, când un individ de prin Buşteni şi clasa politică de atunci-PDL, l-au înlăturat pe criterii politice pe Doru Deaconescu şi au distrus Salvamont Dâmboviţa. La doi ani după, Doru Deaconescu a fost repus pe funcţie şi s-a făcut dreptate când a venit preşedinte la CJ, Adrian Ţuţuianu. Toate deciziile au fost luate atunci în cadrul unei şedinte CJ. Ne punem întrebare de ce nu s-au luat şi acum într-o şedinţă CJ? Pe 22.08.2012, preşedintele CJ, Adrian Tuţuianu convoca şedinţa ordinară. La punctul 23 de pe ordinea de zi, consilerii judeţeni au discutat şi votat proiectul de hotărâre privind numirea conducerii interimare a Serviciului Public Judeţean Salvamont Dâmboviţa. Noul şef la Salvamont Dâmboviţa a fost numit profesorul Doru Deaconescu. Preşedinte CJ, Adrian Ţuţuianu a dat dovadă că valoarea, pregătirea profesională, talentul şi dăruirea sunt mai presus de politică şi Doru Deaconescu a fost repus în funcţie, omul potrivit la locul potrivit.
Astăzi, constatăm că răzbunarea a învins experienţa profesională. O vorbă din popor spune un şut în fund, un pas înainte şi credem că se va face şi acum dreptate.
One Response to Profesorul Doru Deaconescu nu mai este şeful Salvamont Dâmboviţa, la bază stând principul „dezbină şi stăpâneşte”