Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Situația în județul Dâmbovița privind COVID-19 la data de 29.03.2020

Autor:

Data: 29 martie 2020, 16:06

  •  
  •  
  •  
  •  

BULETIN DE PRESĂ

Astăzi, 29.03.2020, în județul Dâmbovița:

  • se află în izolare la domiciliu 2343 persoane asimptomatice
  • au ieșit din izolare la domiciliu 409 persoane
  • se află în carantină, în centrele special amenajate, 90 de persoane
  • au ieșit din carantină 37 persoane.

În ultimele 24 de ore, în județul Dâmbovița au fost constituite la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița 89 de patrule, dintre care 42 mixte cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”, care au acționat pentru verificarea respectării măsurii de autoizolare la domiciliu. De asemenea, au fost efectuate 5 însoțiri, de către polițiști și jandarmi, către centrele de carantină.

Citește și: Prima gravidă din Dâmbovița suspectă de COVID-19, va naște la Maternitatea Moreni

În urma activităților desfășurate au fost verificate 1412 persoane, pentru respectarea măsurii de izolare la domiciliu. De asemenea, au fost aplicate 221 sancțiuni în valoare totală de 196.500 lei pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației (Ordonanța militară 3/2020).

De asemenea, în ultimele 24 ore, polițiștii locali au legitimat 68 de persoane și au efectuat 3 filtre auto. Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3600 lei, pentru nerespectarea Ordonanței militare nr. 3/2020.

Citește și: COVID-19 nu atacă preferențial, primarul comunei Corbii Mari, Ionuţ Bănică solicită măsuri imediate în REGIM DE URGENȚĂ

Polițiștii din Dâmbovița, împreună cu jandarmii, polițiștii locali și militarii din cadrul M.Ap.N au intensificat activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, având ca scop respectarea măsurilor dispuse prin Ordonanța militară nr. 3/2020.

Totodată menționăm că, zilnic, sunt prelucrate în cadrul Instituției Prefectului situații cu privire la persoanele intrate în țară prin punctele de trecere a frontierei (conform datelor transmise de  IGPF), precum și cu privire la cele izolate din județul Dâmbovița (conform datelor de la DSP Dâmbovița) și transmise UAT-urilor, astfel încât cu sprijinul autorității locale și al instituțiilor MAI să se asigure respectarea măsurilor impuse de autorități.

Reamintim faptul că, din data de 16.03.2020, Centrul Județean de Coordonare și  Conducere a Intervenției Dâmbovița își desfășoară activitatea în scopul eficientizării acțiunilor întreprinse și pentru a asigura o evidență permanentă a situației înregistrate, respectiv, în scopul unei comunicări directe cu persoanele aflate în izolare la domiciliu/aflate în carantină de pe raza județului nostru, la telefonul mobil 0730.013381. Au fost înregistrate, în total, 306 apeluri la numărul de telefon mobil menționat.

Menționăm că toate informațiile referitoare la cazurile de persoane infectate cu COVID-19 sunt comunicate de către Grupul de Comunicare Strategică.

Pentru o informare corectă puteți să accesați și platforma www.stirioficiale.ro.

Reamintim cetățenilor județului Dâmbovița că toate instituțiile din sistemul de siguranță și ordine publică, cele din sistemul medical precum și autoritățile publice județene și locale sunt la datorie și acționează pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor și în scopul limitării și răspândirii infecției cu noul Coronavirus.

Alte date de interes public și măsuri adoptate vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

CENTRUL JUDEȚEAN

DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ

AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.