Data: 8 martie 2020, 11:07
De 8 martie, poliţişti locali din Răcari au „uitat” puțin de atribuţiile stricte de serviciu şi au oferit flori și zâmbete doamnelor şi domnişoarelor cu care s-au intersectat pe străzile oraşului.
Gestul a fost posibil cu sprijinul Primăriei Răcari care a achiziţionat florile pentru a le felicita pe doamne şi domnişoare cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.
Cu florile în mâini, poliţiştii locali răcăreni le-au întâmpinat pe doamne şi domnişoare pe stradă, dar şi prin magazine şi le-au urat „La mulţi ani”. Femeile au fost plăcut surprinse şi au apreciat gestul lor.