Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

DSP Dâmbovița face recomandări pentru a ne proteja de coronavirus

Autor:

Data: 25 februarie 2020, 11:52

  •  
  •  
  •  
  •  

COMUNICAT DE PRESĂ

Ţinând cont de contextul epidemiologic internaţional, aducem la cunostinţa opiniei publice că până  la acest moment, în judeţul Dâmboviţa nu au fost înregistrate cazuri sau suspiciuni de îmbolnăvire cu COVID-19.

Pentru a preveni astfel de îmbolnaviri este important să ţinem cont de  următoarele elemente comportamentale :

  -Spălarea mâinilor cu apă şi săpun cel puţin 20 de secunde. Dacă nu avem această posibilitate, se pot utiliza soluţii dezinfectante pentru mâini pe bază de alcool 60%;

   -Evitaţi pe cât posibil contactul cu orice persoană care prezintă semnele unei infecţii  respiratorii acute. Menţineţi distanţa de cel putin 1 metru între dvs. şi alte persoane, în special dacă acestea tuşesc, strănută sau au febră, deoarece prin picăturile de secreţie nazo-faringiană (picăturile Flugge) se transmit germenii patogeni;

-Nu atingeţi ochii, nasul  ori gura cu mâinile murdare, deoarece mâinile intră în contact cu suprafeţele contaminate de virus;

  -Curăţaţi suprafeţele cu dezinfectanţi pe bază de alcool sau clor;

  -Acoperiţi-vă gura şi nasul, de preferat cu un şerveţel de unică utilizare, ori de câte ori strănutaţi sau tuşiţi. Dacă în momentul în care tuşiţi, gura este acoperită cu mâinile şi apoi acestea nu sunt spălate sau dezinfectate, se poate produce contaminarea obiectelor sau a persoanelor cu care veniţi în contact.

   -Nu luaţi medicamente antivirale şi antibiotice decât dacă acestea sunt prescrise de un medic ;

  -Utilizaţi măşti de protecţie dacă aveţi suspiciunea că sunteţi bolnav sau în cazul în care acordaţi asistenţă persoanelor bolnave. Măştile de protecţie ajută şi limitează răspândirea virusului, dar numai împreună cu respectarea celorlalte reguli de igienă;

   -Contactaţi medicul încă de la instalarea primelor semne de boală: tuse, febră, dificultăţi în respiraţie şi spunţi-i acestuia dacă aţi călătorit în una din ţările afectate;

  -Animalele de companie (cîini, pisici) nu sunt susceptibile de infecţii cu acest virus;

  – OMS a declarat că persoanele care sunt destinatarii unor colete trimise din China, nu se supun nici unui risc de a se contamina. Având în vedere rezistența redusă a coronavirusurilor în mediu, ele fiind virusuri fragile, se presupune că și în cazul noului coronavirus, este foarte puțin probabilă transmiterea prin intermediul coletelor internaționale (via avion sau pe cale navală), tinând cont de timpul lung de procesare și transport.

DIRECTOR EXECUTIV,                                                                 COMP. RELATII PUBLICE,

     Dr. Sorin STOICA                                                                           Cons. Marinela POPA

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.