Data: 27 ianuarie 2020, 15:17
Obiectivul PSD Dâmboviţa, aşa cum a fost exprimat şi de noul preşedinte Corneliu Ştefan, este câştigarea alegerilor locale.
Social –democraţii dâmboviţeni se reunesc în această seară, într-un Comitet Executiv Judeţean unde se vor lua decizii organizatorice.Vor fi desemnaţi şi secretarii pe zone.
Seretarul general al PSD Dâmboviţa,primarul Cristian Stan a spus că până pe data de 15 februarie, trebuie să se stabilească foarte clar toţi candidaţii pentru primării.
Mai mult, la data de 1 martie,totul trebuie să fie în linie dreaptă,adică să fie stabiliţi toţi candidaţii pentru funcţia de primar,consilieri locali ,consilieri judeţeni şi să se intre cu motoarele turate în precampanie.
În cel mai scurt timp, se va desemna şi echipa de campanie a PSD Dâmboviţa care va fi coordonată chiar de preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.