Data: 20 iulie 2019, 14:42
Sărbătoare mare în comuna dâmboviţeană Gura Ocniţei, pe Dealul Crucii din localitate.
Evenimentul a fost cuprins în cadrul manifestărilor dedicate “Zilelor comunei Gura Ocniţei”, 19 – 20 iulie.Chiar dacă capriciile vremii au încercat să-și spună cuvântul, petrecerea a continuat fără probleme, muzica, dansul și voia bună fiind ingredientele unei petreceri reușite.
Potrivit tradiției , care a început acum șase ani, la Gura Ocnitei, pe Dealul Crucii a ajuns și Sfântul Ilie venind cu carul de foc.
Primarul localităţii, Sorin Vasile Ioniță a spus că este un moment ideal de întoarcere a tuturor sătenilor cu faţa către Dumnezeu.
Tradiţia a fost respectată la Gura Ocniţei, unde Sfântul Ilie a ajuns cu un car, înconjurat de flăcări.Alături de Sfântul Ilie oamenii din Gura Ocniţei s-au bucurat de un spectacol cu foc care a luminat toată zona Dealului Crucii.
Focul de artificii a închis prima zi de manifestări, organizate pentru sărbătorirea comunei Gura Ocniţei. Distracţia şi voia bună vor continua sâmbătă de Sfântul Ilie în comuna Gura Ocniţei .