Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Furt surprins de camerele de supraveghere.Tânăr, bănuit de furtul unor bani, reținut de polițiștii de la Târgoviște

Autor:

Data: 21 mai 2019, 11:24

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au reținut pentru 24 de ore, un tânăr, de 26 de ani, din Perșinari, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște cu propunere de arestare preventivă.Tânărul este bănuit că, în noaptea de 5 spre 6 aprilie a.c., ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din Târgoviște și ar fi sustras 400 de lei. Intreaga scenă a fost surprinsă  de camerele de supraveghere  din magazin.

Chiar dacă  tânărul ar fi încercat să se mascheze, poliţiştii au reuşit să-l identifice .

Pentru a preveni furturile din societățile comerciale, poliţia dâmboviţeană le recomandă agenţilor economici o serie de măsuri de protecţie:

Stabiliţi o strategie de siguranţă a magazinului pentru prevenirea furturilor în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi asiguraţi-vă că tot personalul o cunoaşte şi o respectă.

Instruiţi-vă periodic angajaţii, recomandaţi-le să acorde atenţie sporită persoanelor suspecte-potenţiali infractori. În general, aceştia au un comportament specific, privesc mai degrabă în jurul spaţiului comercial şi la persoanele din magazin şi mai puţin la anumite produse.

Pe cei mai mulţi dintre infractori, o abordare de genul „pot să vă ajut cu ceva?” sau „vă pot ajuta să găsiţi ceea ce căutaţi?” îi va determina să-şi abandoneze planurile.

Cele mai eficiente strategii de prevenire sunt cele care combină dispozitivele tehnice de siguranţă cu vigilenţa angajaţilor. Eficacitatea camerelor de supraveghere cu circuit închis este sporită de o bună iluminare, de folosirea unor oglinzi amplasate pentru vizualizarea „unghiurilor moarte” din spaţiul comercial, precum şi de un persoanal bine instruit.

Este recomandat să vă dotaţi magazinul cu un sistem de alarmă şi să apelaţi la serviciile unei societăţi specializate de pază şi intervenţie rapidă.

Amplasaţi în special în locurile cu risc ridicat plăcuţe cu mesaje de avertizare prin care se informează publicul cu privire la existenţa unui sistem de monitorizare şi supraveghere.

Prezentaţi produsele în vitrine sau tejghele din sticlă, bine fixate, astfel încât să nu poată fi deplasate sau dislocate.

Protejaţi bunurile de mare valoare, oferite spre comercializare, cu senzori racordaţi la sistemul de alarmă.

După terminarea programului, lăsaţi casa de marcat deschisă şi în mod vizibil lipsită de bani pentru a descuraja orice infractor aflat în căutare de bani lichizi.

Depuneţi zilnic la instituţiile bancare sumele acumulate; alternaţi traseele şi programul de deplasare, fiind indicat să fiţi însoţit de o persoană de încredere;

Se recomandă ca pentru transportul sumelor mari să se apeleze la serviciile unor firme specializate.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google