JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.
ppt.ro

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din dealul Vârtop este în plin proces de restaurare cu finanţare prin POR 

Autor:

Data: 19 septembrie 2018, 11:37

Edilul comunei Cândeşti, Georgeta Popa,a vorbit zilele trecut  despre proiectul „Consolidare – restaurare cu integrare în circuit turistic Biserica de lemn ‘Cuvioasa Paraschiva’ Vârtop”, un  proiect cu finanţare europeană şi în plin proces de execuţie.  Lucrările au început în luna februarie a acestui an.

În toamna anului trecut a fost  semnat contractul de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional pentru conservarea și promovarea patrimoniului cultural din Sud Muntenia. 

 Proiectul  este finanțat cu fonduri nerambursabile POR este cel de-al treilea contract semnat la nivelul județului Dâmbovița în cadrul Axei prioritare 5„Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.Parohia Cuvioasa Paraschiva – Cândești Vale este beneficiarul proiectului cu titlul„Consolidare – restaurare cu integrare în circuit turistic Biserica de lemn ‘Cuvioasa Paraschiva’ Vârtop”. Valoarea totală a contractului este de 9.914.139,91 lei, din care 9.715.857,11 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă solicitată prin fonduri FEDR și de la bugetul de stat.

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din dealul Vârtop se afla  într-o stare avansată de degradare pe mai multe componente: fundaţii şi elevaţii, structura pereţilor interiori transversali, acoperiş, instalaţie electrică, pictura interioară şi exterioară etc.. Cu ajutorul fondurilor nerambursabile POR se vor realiza lucrări de restaurare și consolidare a bisericii – monument reprezentativ pentru județul Dâmbovița, ce datează încă din anul 1713, din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.  Implementarea proiectului are o durată de 36 de luni, de la data semnării contractului de finanțare, şi urmăreşte valorificarea potențialului turistic al lăcașului de cult pe piața turistică națională și internațională, prin restaurarea și introducerea acestuia în circuitul turistic.

Însoțit de Părintele Vicar și de Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, la sfârşitul lunii august, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a efectuat o vizită pastorală  la Cândești Vale -Biserica de lemn ‘Cuvioasa Paraschiva’ Vârtop”.  În cadrul vizitei, la care au luat parte și primarii din Cândești și Voinești, Înaltpreasfinţia Sa a evaluat stadiul lucrărilor  de restaurare de la biserica istorică de la Vârtop, Cândești Vale.

 

 

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google