ppt.ro

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Consiliul Local Ocniţa, reunit în şedinţă ordinară

Autor:

Data: 28 iunie 2017, 12:39

Consiliul Local Ocniţa s-a reunit în şedinţă ordinară pe data de 27 iunie 2017. Iniţial pe ordinea de zi au trei puncte însă aceasta a fost suplimentată cu încă un punct . Prezent la şedinţă a fost şi primarul Eduard Barcău.
Au fost prezenţi în sală 10 consilieri, doi au absentat nemotivat iar al treilea şi-a motivat absenţa prin faptul că participă la un cursu.
Primul punct de pe ordinea de zi a vizat proiectul de hotărâre privind dezbaterea unor imobile aflate în domeniul privat al comunei Ocniţa.Cu unanimitate proiectul a trecut.
Punctul doi de pe ordinea de zi s-a referit la trecerea din domeniul public în domeniul privat al comunei Ocniţa a terenului aferent Federalcoop Gura Ocniţei pe care se află amplasată clădire Complex comercial. Acest punct a stârnit discuţii între consilierii PSD şi PNL. În final proiectul a picat cu şapte voturi pentru din partea PSD şi trei abţineri de la PNL. Pentru a trece acest proiect era nevoie de două treimi din voturile consilierilor.
Al treilea proiect care a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a vizat exprimarea acordului pentru executare lucrări de reabilitare staţie de protecţie catodică , strada Principală,nr.220, Scoala Gimnazială Ocniţa,localitatea Ocniţa.Cu unanimitate proiectul a trecut. La Diverse s-au discutat lucruri importante pentru comuna Ocniţa.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google