Data: 25 iunie 2017, 11:45
Parlamentarul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan a afirmat în cadrul unei conferințe că legea salarizării unitare reprezintă un pas important către integrarea reală a României în UE, va conduce la eficientizarea sistemului de salarizare în domeniul public și la creșterea netă a veniturilor românilor.
“Prin această lege reușim să eliminăm inechitatea în ceeea ce privește drepturile salariale în domeniul public. Prin aplicarea acestei legi ne apropiem de nivelul existent în țările din vestul Europei. În acest domeniu cred că am intrat pe domeniul normalității ”, a afirmat deputatul Corneliu Ștefan
Deputatul Corneliu Ștefan a mai spus că la acest moment, cel mai important este să se pună în aplicare programul de guvernare la nivel național, județean și local:
“ Pentru noi parlamentarii și toți aleșii locali ai PSD, cel mai important este să punem în aplicare programul de guvernare la nivel național, județean și local.Avem un program de guvernare bine structurat , prezentat în campania electorală și pentru președintele PSD dar și pentru noi, acestea sunt lucrurile de care ne vom ține. ”, a mai spus deputatul Corneliu Ștefan.
Deputatul Corneliu Ștefan are încredere că programul de guvernare al PSD, va fi aplicat punct cu punct