Data: 25 octombrie 2016, 0:08
Respectul şi realaţia dintre cetăţean-primar-consiliu local şi funcţionarul public din primărie, răbdarea de fier, să fii om de cuvânt, să-ţi respecţi promisiunile, sunt principii cheie ce trebuie respectate într-o administraţie locală şi care contribuie esenţial la obţinerea unui procent cât mai mare într-o campanie electorală. Aceste principii sunt literă de lege pentru administraţia locală din comuna dâmboviţeană Voineşti, unde primarul Gabriel Dănuţ Sandu , viceprimarul Claudiu Popa şi întreg aparatul primăriei Voineşti au dat dovadă de profesionalism. Un citat celebru pune că „un profesor bun este cel care te face ca lucrurile grele să ţi se pară uşoare”, însă edilul de la Voineşti, Gabriel Sandu a spus că acest citat este foarte adevărat în cazul unui profesor însă nu este valabil şi pentru un primar care mai întâi de toate trebuie să facă lucruri mărunte cu impact puternic asupra comunităţiii pe care o reprezintă. Edilul Gabriel Sandu ne-a vorbit şi despre proiectele importante ce se află în desfăşurare la nivelul comunei Voineşti, marea majoritate fiind finanţate din bugetul local.
În plin proces de execuţie se află proiectul ce vizează garduri noi la unităţile şcolare din Voineşti.
Se extinde reţeaua de canalizare pe strada Bisericii şi strada Bazinului de Apă din satul Voineşti
Reabilitarea şi extinderea iluminatului public în toată comuna Voineşti , este un alt proiect de amploare şi în plină desfăşurare la nivelul localităţii, investiţie realizată tot din bugetul local.
Şi infrastructura rutieră reprezintă o prioritate pe agenda autorităţilor din Voineşti.
Primarul Gabriel Sandu nu a ezitat să vorbească şi despre incompetenţa Guvernului tehnocrat însă edilul Gabriel Sandu, l-a numit Guvern independent şi ca să fie lucrurile foarte clare, edilul când a spus Guvern independent, imediat a venit şi cu o explicaţie:”În România, astăzi, sunt independenţi doar morţii”.
După cum ştim, primarul Gabriel Dănuţ Sandu este şi candidat al PSD Dâmboviţa pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.
Foarte clar şi răspicat, primarul Gabriel Dănuţ Sandu a spus că prima iniţiativă legislativă pe care o va lua în calitate de deputat, este cea legată de salarizarea funcţionarilor din primării şi nu în ultimul rând Sănătatea va reprezenta o altă prioritate pe agenda deputatului de la ţară.
Edilul Gabriel Sandu susţine cu tărie Programul PSD care mai prevede şi eliminarea impozitului pe venit pentru medici, IT-işti cu studii medii şi angajaţi care au un salariu de 2.000 lei/lună brut, iar pentru cei care au un salariu mai mare de 2.000 de lei, reducerea impozitului de la 16% la 10%.
Interviul cu primarul comunei Voineşti , Gabriel Dănuţ Sandu, l-am încheiat într-o notă pozitivă şi destinsă, pe tema mărului în trei culori: galben, roșu și grena descoperit într-o livadă de inginerul Ionuț Neagu . Primarul Gabriel Sandu a spus că acest măr este o minune dumnezeiască, semn că în următorii ani pomicultura se va revigora iar pomicultorii voineşteni vor ajunge la nivelul anului 1989.