Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit în şedinţă ordinară . Pe ordinea de zi au fost iniţial 29 de puncte, însă la propunerea preşedintelui CJ, Adrian Ţuţuianu , ordinea de zi a fost suplimentată cu încă patru puncte. În unanimitate, ordinea de zi a fost aprobată. La punctul nouă de pe ordinea de zi , consilierii judeţeni au votat în unanimitate , proiectul de hotărâre privind asocierea în participaţie între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Casa de Cultură a Sindicatelor Târgovişte.
Casa de Cultură a Sindicatelor Târgovişte a fost lăcaşul unor manifestări culturale de amploare, stagiuni teatrale, festivale naţionale, expoziţii de pictură, sculptură şi fotografie.
Datorită costurilor mari de întreţinere, a fondurilor insuficiente şi a imposibilităţii realizării unor lucrări de modernizare şi renovare a acestui edificiu cultural, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Târgovişte a solicitat asocierea în participaţie cu judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, conform prevederilor Codului civil, pentru a putea oferi, astfel, cadrul normal de funcţionare a imobilului, pentru locuitorii judeţului Dâmboviţa.
Asocierea în participaţie între judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Casa de Cultură a Sindicatelor Târgovişte are scopul comun de a organiza şi desfăşura activităţi culturale, artistice, sociale şi administrative în scopul ridicării nivelului de cultură al diverselor categorii socio-profesionale, etnice şi de vârstă a populaţiei şi preîntâmpinării marginalizării sociale precum şi realizarea investiţiilor necesare pentru executarea oricăror lucrări de reabilitare, reparaţii, amenajare, modernizare , interioare şi exterioare (vitrate şi pline) a părţii din clădire.
Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a spus că această hotărâre adoptată de CJ este una foarte importantă, : „Am lucrat aproape o jumătate de an la acest contract. Meritul îi aparţine foarte mult domnului Antonescu şi Dorinei Stoica de la Direcţia Juridică. Este o hotărâre care se numără printre cele mai importante, luate în acest mandat. Indicatele nu au bani să modernizeze Casa Sindicatelor, noi nu avem o sală modernă de spectacole şi de aceea ne-am gândit la această asociere. Nici noi nu avem bani dar ne gândim şi căutăm soluţii rapide pentru a obţine finanţare pe proiecte europene pentru a putea moderniza această Casă de Cultură. Sunt încrezător că în maximum doi ani vom putea avea o modernă instituţie de cultură. ”, a afirmat Adrian Ţuţuianu , preşedinte CJ Dâmboviţa.
Vicepreşedintele CJ, Marin Antonescu a ţinut să puncteze câteva lucruri importante, şi anume a spus că există posibilitatea accesării unor fonduri europene prin POIM pentru modernizarea sistemului de încălzire al Casei de Cultură a Sindicatelor Târgovişte: “Deocamdată suntem într-o fază mai avansată, urmând a proceda la scrierea proiectului pe POIM pentru forme de căldură, fiind unul dintre cel mai generous proiect pe care l-am identificat până acum,şi care ne permite să rezolvăm problema cea mai mare a acestui imobil şi anume căldura… Vom gândi şi alte obiective privind dotarea întregului ansamblu pentru că dorim să se asigure o autofinanţare a acestui imobil ”,a declarat vicepreşedintele CJ, Marin Antonescu.
Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a spus că este încrezător , că în cel mult doi ani, la Târgovişte va exista o Casă de Cultură la standarde europene .