Festivalul BABEL și în cea de-a patra zi, s-a făcut remarcat prin spectacole care au atras atât spectatorii mici cât și pe cei mari. Sala mare a Teatrului a Teatrului Tony Bulandra a fost neîncăpătoare la piesa “Cui i-e frica de Bau-Bau”? a teatrului de animatie “Ţăndărică” din Bucureşti. Sala a răsunat de ropote de aplauze, râsete şi multă veselie, piesa fiind un real succes. Totul este un joc, cu puține cuvinte, cu mișcare, muzică și dans, un spectacol care apelează la puterea de imaginație a copiilor şi care are ca scop să demitizeze unele dintre cele mai comune temeri, să demonstreze că frica este parte integrantă a vieții de zi cu zi, dar că putem scăpa de ea odată ce o cunoaştem. Comunicarea dintre scenă și public este sinceră, directă, ritmul este alert, iar concluzia de final este că Bau-Bau este prietenul de care nu trebuie să ne fie frică.Distribuţia: Olga Bela, Dan Codreanu, Ana Maria Bălescu, Adrian Alexandru Neculcea
JOI, 4 IUNIE
10.00 – 12.00 – Sala Oglinzi: ATELIER teatral susținut de Scott JOHNSTON, Scoția
11.00 – SALA MARE a Teatrului Tony Bulandra: CUI I-E FRICĂ DE BAU-BAU? – Teatrul Țăndărică, București (spectacol pentru copii)
16.00 – Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra: ONCE THIS IS ALL OVER WE STILL HAVE TO CLEAR UP – Yellow Magpies, Scoția
17.00 – Paradă costume de teatru Ion Barbu
20.00 – SALA MARE a Teatrului Tony Bulandra: CASA BERNARDEI ALBA – Békéscsabai Jókai Színház, Ungaria
21.30 – Scena în aer liber Primărie: Concert: J’US Târgoviște