JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Intervenţie în forţă a jandarmilor Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, la Prefectura Dâmboviţa

Autor:

Data: 5 februarie 2015, 19:02

Jandarmii Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti au intervenit în forţă la Prefectura Dâmboviţa. Jandarmii au capturat un protestatar aflat în balconul prefecturii care ameninţa că se omoară. În Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte zeci de salariaţi ai unei societăţi comerciale au ieşit să protesteze pentru că nu şi-au primit salariile. Protestatarii au devenit recalcitranţi,unii dintre ei s-au legat de uşile prefecturii iar alţii au mers în audieţă la prefect.Jandarmii au intervenit în forţă şi au reuşit să calmeze spiritele în faţa prefecturii. Pe de altă parte unul dintre protestatarii intraţi în audienţă la prefect, nemulţumit de discuţiile purtate a ieşit în balconul prefecturii de unde ameninţa că se omoară. Jandarmii negociatori au intervenit şi au reuşit să-l calmeze pe protestatar să nu se omoare, după care individul a fost imobilizat de altă echipă de jandarmi. Să ştiţi că tot ce v-am relatat a fost un stagiu de antrenament cu două detaşamente din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti desfăşurat la sediul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii cadrelor Jandarmi Ochiuri. Tot jandarmii au interpretat şi rolul protestatarilor recalcitranţi care au agresat forţele de ordine. Au fost aplicate principiile intervenţiei graduale pentru readucerea la starea de normalitate a ordinii publice. Un alt exerciţiu a vizat dispozitivul format din forţele de ordine ce a asigurat măsurile de ordine publică cu ocazia desfăşurării unei manifestări cu grad ridicat de risc şi a intervenit pentru restabilirea ordinii publice când aceasta a fost grav tulburată. jandarmi ochiuriLa exerciţiu au participat zeci de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Buna organizare şi desfăşurare a exerciţiului a fost asigurată şi prin contribuţia comandantului Centrului de Perfectionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, maior Teodor Cernat. Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri constituie una din axele dispozitivului de pregătire, coerent şi perfect adaptat exigenţelor unei mari instituţii cu un nivel ridicat de profesionalism, însărcinată cu protecţia cetăţeanului şi garant al continuităţii activităţii statului în toate circumstanţele. Întreaga activitate în cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri se desfăşoară exclusiv pe baza, în executarea legii, sub autoritatea şi controlul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Se vizează asigurarea pregătirii ofiterilor şi subofiţerilor de jandarmi în raport cu apariţia şi evoluţia ameninţărilor la adresa ordinii şi siguranţei publice, dezvoltarea capacităţii operative ale subunităţilor mobile, perfecţionarea cooperarii între forţele principale de ordine publică şi realizarea efortului generalizat necesar asigurării şi restabilirii ordinii publice.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google