La munte iarna le dă bătăi de cap atât turiştilor care rămân blocaţi prin nămeţi dar şi jandarmilor montani care dau la lopată să-i deszăpezescă pe cei aflaţi în dificultate.În urma unui apel telefonic prin S.N.U.A.U. 112, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Ordine Publică Zănoaga a intervenit în zona “Dichiu” din Masivul Montan Bucegi în sprijinul unor persoane care se aflau în dificultate.Turiștii au plecat cu autoturismul din Bucureşti, pe DJ 713 Cuibul Dorului-Piatra Arsă și intenționau să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera. La un moment dat, nu au mai putut continua deplasarea cu autovehiculul, din cauza stratului de zăpadă format pe drumul principal .În urma acțiunii jandarmilor montani de la Postul Zănoaga, cei patru turiști, doi adulţi şi doi copii din Municipiul Bucureşti, au fost sprijinți să deblocheze autovehiculul și au fost însoțiți în condiții de siguranță până în zona Peştera, în prezent fiind în afara oricărui pericol.Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.058037/ 0749.034639 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.
news
- Ora bilanțului la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița în anul 2023
- Asociația Comunelor din România, filiala județeană Dâmbovița, la ora bilanțului
- Începând de duminică, 31 martie 2024, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” (CNMCD) Târgovişte trece la programul de vară
- 900 milioane euro pentru dezvoltarea sistemelor de apă și apă uzată și modernizarea rețelei naționale de monitorizare a calității apei
- Astăzi, GREVĂ de avertisment la AFIR
- Avantaje de a juca la cazinourile cunoscute din Romania
- Mâine se deschide publicului, cel de-al treilea punct de acces în Parcul Chindia și Grădina Zoologică pe strada Cornel Popa. VIDEO
- AEP: A început înregistrarea mandatarilor financiari, în vederea atribuirii codurilor unice de identificare