Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

PSD TREBUIE SA RĂMÂNĂ UNIT ȘI SĂ CONTINUE PROGRAMUL DE GUVERNARE

Autor:

Data: 19 noiembrie 2014, 12:32

  •  
  •  
  •  

În aceste momente, avem nevoie, mai mult ca oricând, de unitate, responsabilitate, echilibru şi, nu în ultimul rând, de continuitate, atât în partid, dar mai ales în societate.
PSD – UNPR – PC au format un guvern care a reușit obţinerea unor rezultate foarte bune, a asigurat economiei româneşti un trend ascendent în ciuda multor critici nejustificate ale opoziţiei, dovedind că are un program realist şi coerent, dar şi oameni capabili să-l pună în practică. În acest moment, retragerea de la guvernare ar putea fi considerată ca fiind un gest prin care dovedim că nu ne asumăm până la capăt programul cu care ne-am prezentat în fața românilor și uităm de răspunderea față de oamenii care au așteptări de la noi. Guvernul Victor Ponta are soluții pentru țară, în ansamblu, dar şi pentru dezvoltarea comunităților locale, iar proiectele de care localitățile din România au atâta nevoie, trebuie continuate.
În plan intern, Partidul Social Democrat trebuie să rămână unit, cu fruntea sus, să-și asume actul guvernării ca pe gest firesc de responsabilitate față de români. Această decizie reprezintă garanția stabilității naţionale şi continuarea proiectelor de care depinde îmbunătățirea condițiilor de viață din fiecare localitate.

Deputat PSD Dâmbovița IONUȚ SĂVOIU
Colegiul nr. 7 Titu

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.