După cum spune o vorbă românească speranţa moare ultima şi se pare că în cazul proiectului privind reabilitarea centurii municipiului Târgoviște , speranţa trage să moară .De câteva săpătămâni bune mai toţi oficialii, președintele CJ,Adrian Ţuţuianu, directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat, dar și vicepremierul Liviu Dragnea, aflat la Târgoviște au atras atenția că reabilitarea centurii municipiului Târgoviște este un proiect aproape ratat. Luni, 6 octombrie viceprimarul Cristian Stan a susţinut o conferinţă de presă la sediul PSD unde a ţinut să puncteze câteva aspect legate de proiectul privind reabilitarea centurii municipiului Târgoviște.Concret, zilele trecute viceprimarul Cristian Stan a avut o întâlnire cu reprezentanții firmei câștigătoare a licitației de lucrări pentru restul de executat, peste 70%, pentru a vedea exact cum stau lucrurile:”Pentru prima dată cred, la nivelul Primăriei Târgoviște, am avut o întâlnire cu cei de la societatea care ar trebui să execute contractul pentru inelul de centură. Am aflat că Tehnologica Radion, în afară de chestiunea cu insolvența, pe care o cunoșteam și care nu este letal pentru proiect, mai are o problemă de ordin penal. Problemele de ordin penal pe care le au asociatul și administratorul societății se răsfrâng și asupra societății în sensul că este un sechestru asiguratoriu pe bunurile societății la 256 milioane de lei, ceea ce face foarte dificilă derularea unui asemenea proiect pentru că trebuie să ruleze diferite sume de bani, să-și plătească subcontractori, salariați, ș.a.m.d. Cea mai mare problemă este aceasta! Eu am inițiat aceste discuții pentru a avea o imagine clară despre ce se întâmplă cu această societate comercială. Au termen mâine, o contestație împotriva măsurilor de indisponibilizare, împotriva acestor măsuri stabilite de organele de urmărire penală. În situația în care contestația este un succes, reușim să redresăm puțin lucrurile. Dacă nu, vom vedea ce am putea să facem, eventual să lucrăm prin celălalt asociat, sunt multe lucruri care trebuie puse cap la cap. Eu voi face tot ce pot pentru a salva acest proiect, dar l-am preluat în această situație. Anul 2015 este ultimul an în care acest proiect se poate executa. Vreau să am mai multe date și voi face tot ce pot pentru a-l duce la bun sfârșit, dar, în acest moment, și o societate care n-ar avea probleme de această natură ar avea dificultăți în a-l duce la bun sfârșit, darămite o societate aflată în această situație„, a afirmat Cristian Stan, viceprimarul Târgoviştei.Reabilitarea şi modernizarea centurii municipiului Târgovişteeste un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR), cu o valoare de 88,7 milioane lei. Primul contract de finanțare s-a semnat pe 3 februarie 2009 și avea ca termen de finalizare luna iunie 2012. Lucrările sunt blocate undeva la 25-27% . Totodată, proiectul a primit și o corecţie financiară de 25% din cauza neregulilor constatate de Autoritatea de Audit din cadrul Ministerului Dezvoltării.
news
- Ora bilanțului la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița în anul 2023
- Asociația Comunelor din România, filiala județeană Dâmbovița, la ora bilanțului
- Începând de duminică, 31 martie 2024, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” (CNMCD) Târgovişte trece la programul de vară
- 900 milioane euro pentru dezvoltarea sistemelor de apă și apă uzată și modernizarea rețelei naționale de monitorizare a calității apei
- Astăzi, GREVĂ de avertisment la AFIR
- Avantaje de a juca la cazinourile cunoscute din Romania
- Mâine se deschide publicului, cel de-al treilea punct de acces în Parcul Chindia și Grădina Zoologică pe strada Cornel Popa. VIDEO
- AEP: A început înregistrarea mandatarilor financiari, în vederea atribuirii codurilor unice de identificare