Primarul municipiului Târgovişte, ciprian Prisăcaru şi viceprimarul Cristian Stan au mers pe teren, pentru a verifica lucrările pe Bulevardul I.C.Brătianu, în zona RAGC, rută parțial închisă circulației rutiere, pe tronsonul de la intersecţia cu str. Lt.Stancu Ion şi sensul giratoriu de la intersecţia cu str. Radu de la Afumaţi (Catedrala Eroilor).
La momentul vizitei se lucra la stratul de uzură, iar primarul municipiului, Ciprian Prisăcaru, a afirmat cu tărie că până la sfârșitul zilei, lucrările se vor încheia, astfel încât,
de joi, 2 octombrie , Bulevardul I.C.Brătianu să fie redat circulației.V iceprimarul Cristian Stan, a ţinut să sublinieze faptul că executivul are promisiuni din partea contructorului că lucrările din microraioanele XI și XII vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.
Şi pe strada Vlad Țepeș, în zona Petru Cercel, se va sparge și va fi realizată lucrarea până la 15 noiembrie:“Eu, în final, aș vrea să-mi exprim, totuși, speranța că ce se va turna acum va fi, totuși, de o calitate mai bună decât ce se întâmplă de la sensul giratoriu cu Radu de la Afumați”, a declarat Cristian Stan.Toate aceste lucrări fac parte din cadrul PIDU-lui B.
news
- Pe podul de pe DJ 724 Malu cu Flori – Pucheni, s-a turnat primul strat de asfalt. VIDEO
- CONTROALE AMPLE ÎN LOCALITATEA BĂLTENI: Sunt vizate centrele de colectare fier vechi. VIDEO
- PSD: Avem încredere în misiunea de monitorizare a alegerilor de către OSCE
- Iarna s-a întors în unele zone ale țării
- Respectați recomandările autorităților în contextul atenționării meteorologice emisă de ANM
- COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată în tot județul Dâmbovița
- La Târgoviște a început dotarea celor 31 de unități școlare și preșcolare, cu mobilier didactic și de laborator. VIDEO
- Au început lucrările de modernizare și pe DJ 720A Gura Ocniței-Adânca-Bucșani-Mărcești-Finta-Postrârnacu-DN1A