Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a primit astăzi, 16 iunie 2014, la sediul instituției, vizita delegaţiei Crucii Roşii Chineze – filiala Beijing, condusă de vicepreşedintele, doamna Li Na.La întâlnire au fost prezenți vicepreședintele CJD, Ioan Marinescu, secretarul general al județului, Ivan Ivanoff, precum și conducerea filialei județene a Crucii Roșii Dâmbovița.Din delegaţia Crucii Roşii Chineze au mai făcut parte: Wang Hongmei – reprezentant în Departamentul Dezastre, Wu Yan – Biroul Administrativ, Tian Chunsheng – preşedintele subfilialei Shijingshan şi Wu Guogiang – vicepreşedintele subfilialei Dongcheng.Vizita delegatiei de Cruce Rosie din Beijing în municipiul Târgoviște, în perioada 14 – 17 iunie este rezultatul unui parteneriat de colaborare încheiat cu filiala din Dâmbovița, în baza acordului-cadru între Crucea Roşie Chineză şi Crucea Roşie Română. Este o colaborare veche de 15 ani, și constă într-un schimb de experienţă referitor la activităţile social-umanitare şi de intervenţie la dezastre, iar în cadrul recentei întâlniri se vor stabili o serie de strategii de dezvoltare.Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a subliniat în cadrul discuțiilor purtate la sediul instituției, faptul că demersul celor două filiale de Cruce Roșie, vine să întărească relaţiile excelente pe care judeţul Dâmboviţa le are cu Republica Populară Chineză, legături marcate de-a lungul anilor prin acţiuni reciproce în sensul dezvoltării parteneriatului economic şi cultural:”Ca observator pot să fac afirmația că filiala din China are o experiență serioasă în intervenția la situații de dezastru, cutremure, inundații și sunt convins că experiența dumnealor va fi utilă și pentru noi. Consider, că este utilă colaborarea dintre filiala din Dâmbovița și cea din Beijing, avem ce învăța de la partea chineză și reprezintă o direcție de consolidare a legăturilor dintre cele două țări”.Vicepreşedintele Crucii Roșii Beijing, Li Na, a ținut să menționeze faptul că legătura cu filiala județeană de Cruce Roșie este unicul parteneriat pe care Beijing-ul şi respectiv China îl are cu o societate naţională de Cruce Roşie din România.
news
- Ora bilanțului la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița în anul 2023
- Asociația Comunelor din România, filiala județeană Dâmbovița, la ora bilanțului
- Începând de duminică, 31 martie 2024, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” (CNMCD) Târgovişte trece la programul de vară
- 900 milioane euro pentru dezvoltarea sistemelor de apă și apă uzată și modernizarea rețelei naționale de monitorizare a calității apei
- Astăzi, GREVĂ de avertisment la AFIR
- Avantaje de a juca la cazinourile cunoscute din Romania
- Mâine se deschide publicului, cel de-al treilea punct de acces în Parcul Chindia și Grădina Zoologică pe strada Cornel Popa. VIDEO
- AEP: A început înregistrarea mandatarilor financiari, în vederea atribuirii codurilor unice de identificare