Cel mai mare debitor al Companiei de Apă Târgovişte este Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, care datorează Companiei peste 30 miliarde lei vechi. Suma este destul de greu de recuperat, dat fiind faptul că unitatea metalurgică se află în procedură de insolvenţă. CATD s-a înscris la masa credală, dar recuperarea este un proces de durată: „În 2013 foarte multe firme de pe teritoriul municipiului şi al judeţului Dâmboviţa au intrat în incapacitate de plată, au intrat în insolvenţă sau în faliment. De asemenea, menţionez că principalul nostru client, Combinatul de Oţeluri Speciale, fostul Mechel, şi-a micşorat activitatea, încât veniturile noastre de la această instituţie reprezintă o treime din cât am contractat. Combinatul are o datorie de 30 de miliarde. Cu această sumă ne-am înscris la masa credală, dar nu ştim ce izbândă avem pentru a obţine aceşti bani”, a afirmat Ion Ponorică.La Compania de Apă mai sunt şi alţi datornici însă sanşele de a recupera aceste sume sunt minime.
news
- Pe podul de pe DJ 724 Malu cu Flori – Pucheni, s-a turnat primul strat de asfalt. VIDEO
- CONTROALE AMPLE ÎN LOCALITATEA BĂLTENI: Sunt vizate centrele de colectare fier vechi. VIDEO
- PSD: Avem încredere în misiunea de monitorizare a alegerilor de către OSCE
- Iarna s-a întors în unele zone ale țării
- Respectați recomandările autorităților în contextul atenționării meteorologice emisă de ANM
- COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată în tot județul Dâmbovița
- La Târgoviște a început dotarea celor 31 de unități școlare și preșcolare, cu mobilier didactic și de laborator. VIDEO
- Au început lucrările de modernizare și pe DJ 720A Gura Ocniței-Adânca-Bucșani-Mărcești-Finta-Postrârnacu-DN1A