Viscolul şi ninsorile au trecut de o săptămână, există încă zone în unele localităţi dâmboviţene unde maşinile sunt învinse de nămeţi. Este cazul comunei Vârfuri , unde în noaptea de luni spre marţi o ambulanţă care mergea să preia un copil de opt luni, a rămas prizoniera zăpezilor. Jandarmii,ambulanţierii şi pompierii şi-au dat mâna şi au salvat viaţa copilului. Un echipaj de jandarmi a preluat victima din ambulanţă şi a coborat-o preţ de câţiva kilometri pe braţe şi a predate-o unui alt echipaj SMURD. Toată misiunea a durat peste patru ore, iar ambulanţa urmează să fie scoasă astăzi din nămeţi.Deşi edilul comunei Vârfuri spune că a intervenit cu utilaje pe DC Cârlâneşti –Cojoiu-Ulmet ,zăpada foarte mare, a făcut aproape imposibilă misunea unui echipaj de ambulanţă. Plecaţi să preia un copil de numai opt luni, echipajul a rămas înzăpezit. Primarul din localitate a încercat să scoată ambulanţa din zăpadă cu un tractor însă şi acesta a rămas înzăpezit.Au apelat atrunci la jandarmi care au plecat pe jos până la ambulanţă de unde au luat copilul în braţe şi l-au transportat la un alt echipaj SMURD: „Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Fieni care se afla în dificultate în localitatea Vârfuri a fost sprijinit de jandarmii dâmboviţeni.În noaptea de 03/04 februarie a.c., orele 22.30-01.00, în urma unui apel telefonic un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a intervenit în satul Cârlăneşti din comuna Vârfuri pentru sprijinirea unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Fieni care a rămas înzăpezit, în timp ce se deplasa cu un pacient în vârstă de 8 luni spre localitatea Pucioasa.Ajunşi în zonă jandarmii au acţionat prompt şi s-au deplasat pe jos aproximativ 4 Km din cauza drumului impracticabil, au preluat copilul din ambulanţă şi l-au transportat în siguranţă până la un echipaj SMURD din cadrul I.S.U. Dâmboviţa, care ulterior l-au condus la Spitalul Orăşenesc Pucioasa pentru îngrijiri medicale”, a declarat plt adj. Florin Bucur, IJJ Dâmboviţa .Satul Cârlăneşti unde a avut loc incidentul, este situat într- o zonă izolată , accesul făcându-se în mare parte din timp pe jos prin pădure sau cu maşini de teren.
news
- Penitenciarul Mioveni își consolidează angajamentul pentru modernizare și colaborare
- Primarul Emanuel Spătaru: Începe extinderea Grădiniței de la Valea Voievozilor, cu încă o sală de grupă cu program prelungit. VIDEO
- Administrația locală de la Voinești a finalizat într-un timp record modernizarea prin asfaltare a străzilor în satul Suduleni
- La Târgoviște, astăzi are loc confruntarea CSM Târgoviște-ACS SEPSI SIC SF. Gheorghe
- La Răcari va avea loc procesiunea cu Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
- La Tărtășești, solarii de căpșuni cât vezi cu ochii, Marius și Ionuț sunt producători locali dâmbovițeni
- Vigilență maximă: Jandarmeria Dâmbovița și Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești sunt cu ochii în patru la meciul AFC Chindia Târgoviște – CSA Steaua
- PSD Dâmbovița: Semnăturile de la cetățeni, de susținere pentru alegerile din 9 iunie, sunt semnul că ne-am făcut treaba în ultimii 4 ani