Pornind de la principiul că Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate,preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu a făcut public un anunţ şi anume că şi-a propus să nu mai tolereze niciun fel de construcţie neautorizată în zona masivului dâmboviţean Bucegi unde se doreşte a deveni o staţiune turistică la standarde europene. Dacă până mai ieri demolarea construcţiilor ilegale din zona montă Padina-Peştera era doar un zvon, preşedintele CJ Dâmboviţa a oficializat informaţia spunând că îşi doreşte „să respire acestă zonă turistică”.Este un deziderat curăţarea zonelor turistice Padina –Peştera de construcţiile ilegale şi amplasate unde nu trebuie. Consiliul Judeţean Dâmboviţa a stabilit în urma unui control în zona montană Padina-Peştera că sunt vreo 15 construcţii fără autorizaţie.Adrian Ţuţuianu a spus că în cel mai scurt timp vrea să vadă staţiunea Padina –Peştera într-o formulă modernă, mai ecologică şi cu o arhitectură care să ne ducă la o staţiune modernă.Ba mai mult şeful administraţiei judeţene a spus că îşi va căpăta şi noi ”prieteni ”dar lucrurile nu pot fi lăsate aşa cum sunt astăzi:”Am constatat foarte multe neregului, construcţii care nu au autorizaţii, construcţii care trebuie demolate , construcţii care nu se încadrează în prevederile autorizaţiei de construcţie eliberată.Sunt cel puţin 15 situaţii.Vă prezint şi construcţiile ca să ştiţi pe cine îmi fac „prieteni ”:Complexul Turistic Zănoaga,Complexul Turistic Coteanu, Valahia SA, Diana SRL, Prod SRL,4-5 cetăţeni din Buşteni, Societatea de Difuziune Radiotelefonică din Româniaşi Salvamont Buşteni,aici este o problemă legată de conflictul pe limita teritorială, autorizaţia de construcţie a fost emisă de Buşteni şi este pe teritoriul nostru.Nu sunt construcţii ridicate acum ci de zeci de ani…Am dispus desfiinţarea construcţiilor nelegale, infiinţate fără autorizaţie de construcţie, transmiterea de somaţii proprietarilor construcţiilor pentru desfiinţarea construcţiilor nelegale sau intrarea în legalitate.Înaintarea de dosare către instanţă după ce se face procedura aceasta administrativă conform legii şi amendarea persoanelor vinovate în măsura, în care nu s-a implementat termenul de prescripţie conform legii.Măsura va fi dusă până la capăt , nu doresc să fac o staţiune montană kitsch ”, a declarat Adrian Ţuţuianu După cum v-am mai informat CJ Dâmboviţa şi-a propus să deruleze investiţii masive în infrastructura rutieră pentru dezvoltarea zonei turistice Padina – Peştera.
Alternativa la DN1- Transcarpatica
Autorităţile judeţene din Braşov şi din Dâmboviţa au semant un protocol de colaborare pentru a construi o şosea de 60 kilometri şi 50 de milioane de euro prin Munţii Bucegi. Primul pas pentru proiectul TRANSCARPATICA a fost făcut în luna august prin semnarea de către preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov – Mihai Pascu a acordului de asociere între cele două judeţe. Este vorba de un drum interregional de 60 km (dintre care 39 în judeţul nostru), care va lega Dâmboviţa şi Braşov pe traseul Moroeni – Zănoaga – Bolboci – Padina – Dudele – Moieciu de Sus – Moieciu de Jos. Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea infrastructurii rutiere existente, condiţie a punerii în valoare a potenţialului turistic al zonei şi a ameliorării accesului la obiectivele turistice din zona Munţilor Bucegi. Autorităţile judeţene din Braşov şi din Dâmboviţa au afirmat la acel moment că îşi doresc să realizeze acest proiect pentru dezvoltarea durabilă a zonelor afectate de acest drum, dar totodată au dat asigurări că vor avea în primul rând grijă să respecte cu stricteţe tot ceea ce înseamnă normele de protejare a unui Parc Naţional. Departe de ei ideea de a face acest proiect pentru a urbaniza o zonă de o frumuseţe şi de un pitoresc rar întâlnit chiar în peisajul european.