Încercare de demolare cu scandal în localitatea dâmboviţeană Finta! Autorităţile locale au venit cu un buldozer pentru a demola un gard construit , spun acestea , pe domeniul public de către o famile. În replică, membrii familiei au ripostat cu pietre , blesteme şi cocktailuri Molotov. Oameni spun că şi – au împrejmuit terenul moştenit din bătrâni, au titlu de proprietate iar acţiunea primăriei este una abuzivă.O familie din satul Gheboaia, comuna Finta se judecă cu autorităţile locale pentru un teren care, spun aceştia le-a aparţinut din bătrâni. Deşi aceştia au titlu de proprietate pe acest loc , autorităţile locale susţin că terenul este din domeniul public iar gardul împrejmuitor a fost construit ilegal:”Terenul face parte din domeniul public al comunei Finta.Suntem acreditaţi să demolăm prin hotărâre de consiliu local .S-a acordat un termen celui care a ridicat gardul să-l demoleze nu s-a spus iar acum autorităţile pun în aplicare legea.Primarul are dreptul să-şi apere bunurile.Aceste demersuri făcute de autorităţi vin în urma solicitărilor venite din partea unor cetăţeni nemulţumiţi ”a declarat Bogdan Dumitru, avocat primăria Finta. Astăzi autorităţile locale au vrut să demoleze gardul, înainte ca instanţa să se pronunţe , însă au fost opriţi cu pietre şi blesteme, familia având pregătite şi două cocktailuri Molotov :”Este un teren moştenit din bătrâni, avem titlu de proprietate.Primăria nu face decât un abuz să vină să ne demoleze gardul.Deja suntem în instanţă şi aici se va face dreptate ” a declarat propietarul .”Ce fac dumnealor este de natură penală.Gardul a fost ridicat cu autorizaţie de construcţie, avem titlu de proprietate iar dumnealor vor să ni-l demoleze ilegal.Să arate dumnealor actele în baza cărora vrea să ne demoleze gardul ” a mai declarat Constantin Cojocaru, fiul proprietarului . La faţa locului au fost chemaţi şi câţiva agenţi de poliţie care au reuşit să oprească scandalul. După mai bine de o oră autorităţile au hotărât să aştepte totuşi decizia instanţei şi în funcţie de aceasta să continue sau nu demolarea.
news
- Avantaje de a juca la cazinourile cunoscute din Romania
- Mâine se deschide publicului, cel de-al treilea punct de acces în Parcul Chindia și Grădina Zoologică pe strada Cornel Popa. VIDEO
- AEP: A început înregistrarea mandatarilor financiari, în vederea atribuirii codurilor unice de identificare
- Echipa de volei CSM Târgoviște se pregătește pentru un meci important în deplasare, împotriva CSM Corona Brașov
- Pe DN 72, Târgoviște- Găești, coliziune între un autoturism și un tir
- Prin PJDL au fost asfaltate drumul principal și ulițele laterale din satul Sălcioara, comuna Mătăsaru
- Se montează stații de monitorizare a mediului ambiant în municipiul Târgoviște
- În sfânta zi de Buna Vestire, la Malu cu Flori a fost inaugurată noua Școală Gimnazială.VIDEO