JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Priorităţile candidatului USL, Vasile Horga , pentru Colegiul 1 Fieni Locuri de muncă, infrastructură şi legi pentru micii întreprinzători

Autor:

Data: 29 noiembrie 2012, 16:42

Vasile Horga , candidatul USL la Camera Deputaţilor pe Colegiul1 Fieni se prezintă în faţa cetăţenilor cu un mandat clar: crearea de locuri de muncă, atragerea investiţiilor în infrastructura zonală şi dezvoltarea unei legislaţii adaptate nevoilor micilor întreprinzători. Candidatul USL ,Vasile Horga în toate întâlnirile cu cetăţenii le explică reuşitele guvernului USL, în comparaţie cu cel PDL, vinovat pentru tăierea pensiilor, a salariilor, a indemnizaţiei de creştere a copilului şi a celei pentru persoanele cu handicap, precum şi de închiderea spitalelor şi a punctelor de lucru ale finanţelor publice.Vasile Horga precizează: „A venit timpul să iau hotărârea de a da din experienţa anilor de activitate în conducerea multor firme dâmboviţene sau din cei peste 20 de ani de pregătire şi formare a studenţilor (mulţi dintre ei copiii dumneavoastră) oamenilor de care sunt cel mai ataşat ca suflet şi provenienţă, oameni ai muntelui, adică dumneavoastră, stimaţi cetăţeni din Colegiul 1 Fieni. Am pentru cetăţenii zonei submontane a Dâmboviţei un program concret pe fiecare localitate, pe care, împreună cu primarii dumneavoastră, mă oblig să-l realizăm şi să-l facem funcţional în cei 4 ani de mandat de deputat.Nu promit lucruri ce nu se pot realiza, promit lucruri de care fiecare cetăţean are nevoie zi de zi: drumuri asfaltate, apă potabilă curentă, canalizare şi iluminat public, pentru toate cele 17 localităţi din colegiul meu, acolo unde locuiţi dumneavoastră. Nu voi face eu nici drumurile, nici apa şi nici canalizarea, le va face primarul dumneavoastră, după ce eu, ca deputat, voi folosi toate pârghiile instituţionale ale statului în fundamentarea unui buget care să ţină seama de necesităţile dumneavoastră sau prin iniţiativele legislative pe care le voi promova în Parlament pentru această zonă.Se spune de multe ori că treaba deputatului sau a senatorului este să facă doar legi. Da, este un adevăr, însă tot atât de adevărat este că deputatul şi senatorul sunt aleşi de dumneavoastră, de cetăţeni, iar în această calitate avem obligaţia de a face tot ce depinde de noi, astfel încât problemele cu care d-voastră vă confruntaţi zilnic să fie rezolvate prompt de instituţiile statului. În acest sens, deputatul pe care îl veţi alege pe 9 decembrie 2012 nu trebuie să uite nici o clipă că el este doar vocea d-voastră în Parlamentul României, iar suveranitatea vă aparţine, astfel încât îi puteţi cere oricând să fie interfaţa d-voastră cu instituţiile statului atunci când acestea vă ignoră drepturile şi deveniţi captiv în încurcata birocraţie românească.În exercitarea mandatului de deputat pe Colegiului nr.1 Nord Fieni nu voi face deosebire nici între comunităţile şi nici între cetăţenii pe care îi voi reprezenta în Parlament. Voi lucra în echipă cu primarul fiecărei comune, pentru a identifica permanent atât nevoile comunităţii, cât şi problemele individuale ale cetăţenilor, astfel încât să putem solicita şi obliga autorităţile publice să lucreze numai pentru cetăţeni şi nevoile lor. Obiectivul meu este să transformăm minunata noastră zonă de munte într-un tărâm al bunăstării tuturor cetăţenilor care trăiesc aici, în aşa fel încât, după patru ani de mandat, să pot sta din nou cu capul drept în faţa dumneavoastră. Împreună putem să învingem, împreună putem face dreptate până la capăt şi pentru zona de munte. Vă mulţumesc şi vă aştept cu încredere pe 9 decembrie la vot .Bătălia mea este să le demonstrez oamenilor că am puterea şi dorinţa să îi ajut acţionând concret şi cu seriozitate.”, a declarat Vasile Horga , candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul 1 Fieni .

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google