Data: 25 iunie 2012, 9:24
O autospecială a Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Dâmboviţa a fost implicată duminică seara , într-un accident de circulaţie în urma căruia un bărbat a fost lovit. Bărbatul în vârstă de 50 de ani a traversat neregulamentar strada, deşi ambulanţa avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase. Maşina salvării se îndrepta spre comuna Cojasca,satul Iazuri , acolo unde primise o solicitare. Accidentul a avut loc în cartierul Matei Voiedod, din Târgovişte Atât conducerea Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa, cât şi poliţia au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a întâmplat accidentul: “ Şoferul ambulanţei a declarat că se deplasa la o intervenţie în momentul în care a accidentat un bărbat care a traversat strada prin loc nesemnalizat. Din accident a rezultat rănirea bărbatului de 50 de ani. În acest moment, el se află internat la Spitalul Judeţean din Târgovişte.Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.Şoferului de pe Ambulanţă i-au fost recoltate probe biologice pentru asestabili dacă a consumat băuturi alcoolice ”, a declarat cms. Mihaela Savu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.