JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

160 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale

Autor:

Data: 30 ianuarie 2012, 8:39

160 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale

Ion Luca Caragiale (n. 30 ianuarie 1852, Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

1852-01-30   Se naste in satul Haimanale, judetul Prahova, Ion Luca Caragiale, fiul avocatului Luca Caragiali, secretar al Manastirii Margineni, si al Ecaterinei Karaboa, descendenta a unei familii de negustori greci din Brasov.

1859 – 1860   Incepe scoala la „Instructiunea cu slava popeasca”, aflata in curtea bisericii Sfantu Gheorghe din Ploiesti, sub indrumarea parintelui Marinache.

1862 – 1864   Continua cursul primar la „Scoala Domneasca” nr. 1 din Ploiesti, avand ca institutori pe Zaharia Antinescu (personaj bizar), apoi pe Basil Dragosescu, caruia ii va pastra o calda amintire. In vara anului 1864 absolva clasa intaiul din 85 de elevi.

1865 – 1867   Elev la gimnaziul „Sfintii Petru si Pavel” din Ploiesti. Absolvise in prealabil prima clasa gimnaziala in particular.

1867 – 1868   Perioada neclara in existenta viitorului scriitor. Biografii lui sustin ipoteza ca ar fi urmat cursurile clasei a V-a liceale, la Bucuresti.

 Perioada de formare

1868 – 1870   Fascinat de timpuriu de teatru, se inscrie la cursul de mimica si declamatie tinut la Conservatorul bucurestean de unchiul sau Costachi Caragiali, actor si autor dramatic cunoscut in epoca. In toamna anului 1868 il cunoaste pe M. Eminescu, pe atunci sufleur in trupa lui Mihail Pascaly.

1870   Dupa un scurt stagiu de sufleur si copist, in trupa celuilalt unchi (Iorgu Caragiali), este angajat – la 20 iunie – copist la Tribunalul Prahova. La 8 august face parte dintre „republicanii” lui Alexandru Candiano-Popescu. La 10 septembrie, moare tatal sau, Luca, tanarul copist devenind singurul sustinator al familiei. Paradoxal, renunta tocmai acum la serviciu, fiind destituit la 24 octombrie, aceelasi an.

1871 – 1872   Sufleur, la Iasi, in trupa lui Mihail Pascaly, apoi sufleur al doilea si copist la Teatrul National din Bucuresti. Peste ani, autorul va evoca acesta epoca in scanteietoarele sale „Amintiri din teatru”, republicate ulterior sub titlul „Din carnetul unui vechi sufleur”.

Activitatea publicistica

1875 – 1876   „Girant responsabil” la „Alegatorul liber”, foaie liberala de opozitie.

1876 – 1877   Corector la „Unirea democratica” (organ al tinerilor liberali), redactor la „Claponul” (mai – iunie 1887), apoi impreuna cu Frederic Dame, la „Natiunea romana” (august) si, iarasi singur, la „Calendarul Claponului” (decembrie). La sfarsitul anului, pe parcursul caruia servise in „garda civica”, incepe in „Romania libera” seria de foiletoane „O cercetare critica asupra teatrului romanesc”

1878   La invitatia lui M. Eminescu, pe care-l cunoscuse la Giurgiu cu zece ani in urma, incepe (in februarie) colaborarea la „Timpul”. Are loc premiera piesei lui Al. Parodi, „Romainvinsa” in traducerea excelenta a lui Caragiale, care avea acum 21 de ani. In 26 mai participa pentru prima data la intrunirile bucurestene ale „Junimii”. La 12 noiembrie citeste la Iasi, la a XV-a aniversare a „Junimii”, comedia „O noapte furtunoasa” sau „Numarul 9”

1879   Premiera piesei „O noapte furtunoasa”. La al doilea spectacol Ion Ghica, directorul Nationalului intervine in text fara consimtamantul autorului. Iritat, acesta isi retrage piesa de pe afis. Va face prima calatorie in strainatate, la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu.

1880   „Conul Leonida fata cu reactiunea” este citita in cercul „Junimii” acasa la Maiorescu.

1881   Retras de la „Timpul”, va fi numit in octombrie, prin decret regal, revizor scolar pentru judetele Neamt si Suceava.

1882   Este transferat, la cerere, in judetul Arges-Valcea. Va pune astfel o necesara distanta intre el si Veronica Micle, cu care avusese o scurta idila, evitand astfel si posibilele accese de violenta ale lui Eminescu. Functia de revizor inceteaza in octombrie.

1883-02-18   Are loc premiera farsei Soacra-mea Fifina (O soacra).

1884   1 martie, premiera operei bufe „Hatmanul Baltag”, scrisa in colaborare cu Iacob Negruzzi.
13 noiembrie, intaiul spectacol cu „O scrisoare pierduta”. Succesul depaseste orice asteptari, gratie si actorilor I. Petrescu (Trahanache), C. Nottara (Tipatescu), I. Niculescu (Catavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton Leonteanu (Branzovenescu), St. Iulian (Pristanda), N. Mateescu (Cetateanul turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe)
Functionar la Regia Monopolurilor, unde o va cunoaste pe Maria Constantinescu; din aceasta legatura se va naste Mateiu I. Caragiale

1885-04-08   Premiera piesei „D-ale carnavalului”, care a fost fluierata. In septembrie, Maiorescu publica in „Convorbiri literare” Comediile d-lui Caragiale.

1888-07-02   Este numit, tot prin decret regal, director general al teatrelor. Oficialitatile si presa ii privesc cu ostilitate initiativele.

1889   Se casatoreste cu fiica arhitectului Gaetano Burelly, Alexandrina. Va avea cu aceasta mai multi copii, dintre care au supravietuit doi : Luca (n. 1893), viitor scriitor, mort tanar, si Ecaterina (n. 1894). Demisioneaza (5 mai) din functia de director general al teatrelor. In mai, apare la Editura „Socec” volumul Teatru, prefatat de Titu Maiorescu cu studiul publicat in 1885.

1890-02-03   Are loc premiera piesei Napasta.

1891   Volumele Teatru si Napasta sunt respinse de la premiul Academiei in sedinta din 14 aprilie (cu 20 de voturi contra, 3 pentru). Rolul cel mai important in dezavuarea operei scriitorului il va juca liberalul D. A. Sturza, care l-a acuzat, declarand sententios ca dramaturgia lui ar fi imorala si antinationala. De altfel, singurul membru al „Junimii” care a avut lealitatea sa pledeze in favoarea fostului colaborator a fost Iacob Negruzzi.

1892   Gandul unui „exil voluntar”, de asta data la Brasov, il tenteaza iarasi. Conferentiaza la Ateneu despre „Gaste si gaste literare”, atragandu-si ostilitatea „Junimii” si a lui Maiorescu. Apar volumele „Note si schite” si „Pacat”. Om cu noroc

1893   Scoate, impreuna cu C. Baclabasa, prima serie a „Moftului roman”.

1894   Editeaza, impreuna cu I. Slavici si G. Cosbuc, revista ‘Vatra’

1896   Apare volumul „Schite usoare”. In colaborare cu St. O . Iosif scoare revista „Epoca literara” supliment al gazetei „Epoca”

1897   Activitate publicistica la „Epoca” , „Drapelul”. Ii apar volumele „Schite”, traduceri originale (Editura Saraga) si „Notite si fragmente literare”

1899   Registrator clasa I la Regia Monopolurilor Statului. Delavrancea, devenit primar al capitalei il numeste in postul onorific de membru in comitetul Teatrului National. La 27 septembrie incepe colaborarea la „Universul”, cu foiletoane ce vor forma volumul „Momente”

1901   Sarbatorit la Ateneul Roman pentru 25 de ani de activitate literara. Publica volumul „Momente” (Editura Socec). „Disponibilizat” de la Regie, scoate, de la 1 aprilie pana la 18 noiembrie, a doua serie a „Moftului Roman”. Un gazetar obscur, Constantin Al. Ionescu (Caion), iritat de intepaturile din „Moftul”, il acuza ca ar fi plagiat „Napasta” dupa piesa unui fictiv dramaturg maghiar Istvan Kemeny. Caragiale ii intenteaza proces pentru calomnie.

1902   Curtea cu jurati din Ilfov il condamna in lipsa – la 11 martie – pe Caion la inchisoare corectionala, cinci sute de lei amenda si zece mii de lei daune-interese. Ulterior, Caion e achitat. El isi va continua calomniile, invocand si numele lui L. Tolstoi si publicand brosura „Originalitatea lui Caragiale, doua plagiate”. Caragiale a fost aparat la proces de Barbu St. Delavrancea.

1904   In marie, Academia respinge de la premiu, volumul Momente, preferandu-i o simpla culegere de documente.

Exilul la Berlin.

1905   Dupa peregrinari, impreuna cu familia, prin Italia, Franta si Germania, se stabileste, toamna, la Berlin. Intentioneaza sa reia personajele din „O noapte furtunoasa”, si „O scrisoare pierduta” intr-o noua comedie, „Titrica , Sotirescu & Co”. Piesa nu depaseste stadiul de schita.

1907   I ziarul vienez „Die Zeit”, publica (sub semnatura „Un patriot roman”) prima parte a articolului „1907”. Din primavara pana-n toamna. Eseul apare integral, in brosura, la Editura Adevarul, intr-un tiraj total de 10.000 de exemplare. Restabileste legaturi amiabile cu Titu Maiorescu.

1908   La Editura Minerva apare seria „Opere complete”, in trei volume.

1909   Colaboreaza din nou, cu povesti si schite la „Universul”. Scrie instantaneul „Incepem!” cu care Nationalul bucurestean isi deschide noua stagiune. In „Viata romaneasca” (noiembrie) apare nuvela „Kir Ianulea”.

1910   Publica volumul „Schite noua” (Editura Adevarul), ultima aparitie editoriala antuma.

1911   Din februarie pana in mai colaboreaza la „Romanul” din Arad. In 28-30 august se afla la Blaj, unde participa la serbarile prilejuite de semicentenarul Astrei. Cu aceasta ocazie asista la zborul demonstrativ al lui Aurel Vlaicu, efectuat cu avionul construit de el.

6. Sfarsit

1912  Doi ani mai târziu a publicat nuvela Kir Ianulea, o versiune românească a piesei lui Niccolo Machiavelli, Nunta lui Belfagor (Belfagor arcidiavolo).[8]

Mormântul din cimitirul Șerban Vodă, al lui Ion Luca Caragiale
În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză. Rămășițele pământești sunt expuse în capela cimitirului protestant Erster Schöneberger Friedhof și depuse, la 14 iunie, în cavoul familiei, în prezența lui Gherea, a lui Delavrancea și a lui Vlahuță. Cinci luni mai târziu, la 18 noiembrie, sicriul cu rămășițele sale pământești a fost adus la București și, la 22 noiembrie 1912, s-a făcut înmormântarea la cimitirul Șerban Vodă. Cortegiul funerar, format la biserica Sf. Gheorghe, a făcut un ocol prin fața Teatrului Național și a continuat apoi drumul până la cimitir, în fruntea miilor de bucureșteni care au luat parte, la această solemnitate aflându-se toți marii scriitori ai timpului: Alexandru Vlahuță, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Șt. O. Iosif, Ovid Densușianu, Corneliu Moldovan, Delavrancea, Sandu Aldea, N. D. Cocea și alții. În cuvântarea pe care a ținut-o la biserica Sf. Gheorghe, Delavrancea menționa: „Caragiale a fost cel mai mare român din câți au ținut un condei în mână și o torță aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torța arde și nu se va stinge niciodată.”[necesită citare] Iar Mihail Sadoveanu adăuga: „Caragiale a însemnat o dungă mare și foarte luminoasă în literatura noastră contemporană; ea a rămas asupra noastră și va rămâne asupra tuturor generațiilor.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google