Marţi, la Târgovişte a fost prezent, fostul premier al României, Victor Ponta, preşedinte PRO România.
Liderul PRO România, Victor Ponta a fost însoţit de fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin şi europarlamentarul Pro România, Laurențiu Rebega, şi a avut o întâlnire cu membrii PRO România, filiala Dâmboviţa. De la întâlnire, nu au lipsit coordonatorii PRO România Dâmboviţa şi fostul prefect al judeţului Dâmboviţa, Ioan Marinescu, un apropiat şi un susţinător al lui Victor Ponta.
Ponta a dorit să transmită cu această ocazie că PRO România s-a apucat de treabă, în timp ce alți lideri încă nu au ieșit din spirutul sărbătorilor de iarnă şi că toţi membrii PRO România trebuie să muncească mai mult pentru a ajunge la succesul politic scontat, în primăvara acestui an, la alegerile parlamentare.
Victor Ponta va deschide lista Pro România pentru alegerile Parlamentului European, însă, a precizat că este o mişcare de imagine pentru partid, el va rămâne în Parlamentul României, întrucât în ţară mai este mult de lucru. Mai mult, liderul PRO Romania a spus ca pe lista de candidaţi a PRO Romania se vor găşi oameni cunoscuţi pentru profesionalismul, experienta şi eficienţa lor în promovarea intereselor României în interiorul Uniunii Europene.
Victor Ponta susţine că PRO România este un partid nou dar cu atuul că oamenii aflați în conducerea lui au dovedit în funcțiile pe care le-au ocupat de-a lungul timpului.
Liderul Pro România, Victor Ponta, a confirmat , indirect, și zvonul conform căruia Corina Crețu, comisar european și membru PSD, ar putea candida pe listele Pro România la alegerile europarlamentare şi de ce nu Corina Crețu poate fi un potenţial candidat pentru funcţia de preşedinte al României.
Victor Ponta şi Daniel Constantin, au avut o întrevedere şi cu IPS Nifon ,arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei.