JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Clăcile de altădată, reînviate pe dealurile cătunului Puieşti, din comuna dâmboviţeană Ocniţa

Autor:

Data: 26 septembrie 2019, 21:59

Cu adevărat, satul  românesc este un izvor al obiceiurilor, menite să trezească în om cheful de viaţă și să aștearnă pe chipul său un zâmbet luminos.

Lumea satului românesc a fost mereu o sursă de inspiraţie pentru scriitorii neamului nostru, care au redat în operele lor viaţa satului, acest fascinant univers care ne caracterizează pe noi ca popor milenar.

Satul românesc este cheia înțelegerii identității noastre și calea prin care ne putem face cunoscuți altora definindu-ne sau, uneori, redefinindu-ne ca români. Satul tradițional s-a născut și a supraviețuit în jurul Bisericii, care a ocupat totdeauna locul central și a făcut legătura între oameni și Dumnezeu, între cer și pământ.

Vorbim adesea despre locul și rolul tradițiilor din viața satului românesc contemporan și arareori stăruim asupra modului în care acesta se derulează sub ochii noștri, fără să le surprindem prin faptul cotidian.  Joi, am poposit, pe dealurile  cătunului    Puieşti, din comuna  dâmboviţeană  Ocniţa , în gospodăria  lui  Nea  Liţă Constantin,  o casă  din  anul  1943, unde  a fost readus la viaţă,  vechiul obicei, Claca, prin care oamenii  din comunitate se ajutau reciproc ori de câte ori aveau ceva de făcut.

 S-a  organizat o clacă aşa cum se făcea pe vremuri în multe gospodării din satul românesc. Clăcaşii    au muncit   o zi întreagă la mustitul strugurilor .   Nu s-au dat în lături şi clăcaşii   au  lucrat şi la  desfăcutul porumbului . S-a cântat, s-a dansat, iar ceaunele cu mâncăruri tradiţionale au sfârâit pe focul din bătătură.Nu există clacă fără muzică şi mai ales fără bătrânele  satului, care să povestească din vechime şi să arate tinerilor cum îşi petreceau vremea când erau de vârsta lor.

 La Ocniţa, ultima clacă s-a organizat cu zeci de ani în urmă, iar de anul trecut, un om cu suflet mare,bibliotecarul Violeta  Dumitrescu încearcă  să reînvie  tradiţia, aşa că a fost o ocazie deosebită pentru femeile în vârstă să-şi amintească cu drag meşteşugurile tradiţionale, iar bărbaţii s-au ocupat de depănuşatul porumbului şi pregătirea boabelor pentru iarnă.

Şezătorile şi clăcile le aveau şi ele pe ale lor, după zone, de unde şi proverbul românesc cu câte bordeie, atâtea obiceie. Astfel, în unele sate, sfârşitul clăcii era un moment solemn, ritual, cu un cântec ceremonial specific, cu urări de spor şi voie bună. La Ocniţa, în cadrul   clăcii apăreau şi guglezii, nişte persoane  care mai mult încurcau  treaba  clăcaşilor.

Gazda a ţinut să ducă obiceiul până la capăt şi a poftit la final toţi oaspeţii la o masă tradiţională cu mămăligă, sărmăluţe, toate pregătite la ceaun.

Şi aşa cum era obiceiul la clacă, nu doar s-a muncit. S-a cântat şi s-a dansat aşa cum spune tradiţia din  bătrâni. Cu adevărat satul, prin datinile şi tradiţiile sale, este locul și izvorul firescului uman. Este leagănul prieteniei și al comuniunii. Este apa cea proaspătă care ne adapă setea de „regăsire a frumosului”.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google