Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Codul administrativ le-a dat planurile peste cap aleşilor judeţeni pentru desemnarea unui consilier judeţean ca membru al ATOP Dâmboviţa

Autor:

Data: 30 iulie 2019, 13:21

Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a  reunit în şedinţă ordinară, marţi,30.07.2019. A fost o ordine de zi stufoasă, cu 28 de puncte. Au fost prezenţi 29 de consilieri  din cei  35.

Lucrările au fost conduse  de preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea. Deşi , în mare parte  şedinţa  a fost una liniştită, finalul  a fost unul destul de aprins.

Poate nu vă vine să credeţi, dar este foarte  adevărat, neînţelegerile s-au iscat chiar în tabăra  consilierilor PSD, după un vot secret privind desemnarea unui consilier judeţean ca membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Dâmboviţa, ca urmare a demisiei lui Daniel-Nicolae Comănescu, din funcţia de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Dâmboviţa.

„Colac peste pupăză”, s-au făcut două propuneri  şi  ambele din partea PSD ,şi anume , Sache Neculaescu şi Ruxandra Dragomir, deşi  vacant era doar un loc. La votul secret care s-a desfăşurat conform noului cod administrativ, se pare că  planurile  au dat cu virgulă, şi ambii  candidaţi au picat la vot.

 Şi de aici , au pornit  discuţiile destul de aprinse. Nu au lipsit reproşurile  din partea preşedintelui CJ, Alexandru Oprea. 

După o serie de discuţii aprinse, lucrurile au fost tranşate  cu calm dar şi  respectând  prevederile legale ale noului  cod administrativ de către secretarul judeţului, Ivan Vasile Ivanoff.  Astfel proiectul nu a trecut.

 Cu siguranţă,  în şedinţa  de luna viitoare  acest proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 226/14.07.2016 privind desemnarea a şase consilieri judeţeni ca membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Dâmboviţa va fi reluat. 

Până atunci, mai au timp  aleşii să se lămurească cum stau  lucrurile cu  noul cod administrativ şi spunem acest lucru pentru că în şedinţa de marţi,  de departe doar secretarul judeţului, Ivan Vasile Ivanoff ne-a dovedit că este în temă cu noul cod administrativ.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google