Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

DREPT LA REPLICĂ

Autor:

Data: 18 iulie 2019, 17:06

18.07.2019

Către                      TV Partener, publicație locală online                     

Consiliul Județean Dâmbovița solicită acordarea următorului

DREPT LA REPLICĂ

            În virtutea dreptului la replică și în vederea unei corecte informări a opiniei publice, vă rugăm să publicați punctul nostru de vedere, integral, cu privire la materialul apărut în data de 17 iulie 2019, sub titlul ”Afacerile din sudul județului Dâmbovița cu bani din piatră seacă”:

  1. Facem precizarea că acuzațiile publicate în materialul dumneavoastră reprezintă o dezinformare gratuită pentru cetățeni și un atac la adresa imaginii instituției Consiliului Județean Dâmbovița, prin intermediul unor afirmații răuvoitoare, care îl țintesc „se pare” pe vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alin Manole, al cărui nume este repetat în cadrul articolului de nu mai puțin de 8 ori.
  2. Ca și în materialul denigrator publicat luna trecută, care părea a avea același scop, nici de această dată nu veniți în sprijinul credibilității dumneavoastră prin a oferi dovezi clare menite să susțină acuzațiile făcute, păstrând totul la nivel de supoziție, presărată cu figuri de stil malițioase.
  3. Subliniem faptul că, dintr-o insuficientă documentare, folosind în mod exagerat formularea „se pare”, care indică mai mult supoziții decât informații concrete și verificate, devine un mod de lucru pentru dumneavoastră lansarea în spațiul public a unor informații, fără a da dovadă de o minimă deontologie jurnalistică. Aceasta ar presupune, printre altele, solicitarea unui punct de vedere înainte de a lansa articole tendențioase, care dovedesc un minim respect nu doar pentru persoanele denigrate și public, dar și pentru limba română.
  4. Pentru o corectă informare a echipei Partener TV, care se pare că nu are în spate un „jurnalist”, dispus să își asume cu nume și prenume materialele, dar și a eventualului public fidel, care este interesat de corectitudinea derulării evenimentelor, respectiv a procedurilor legale de achiziție publică, pentru contractarea lucrărilor de execuție aferente întreținerii curente a sectoarelor pietruite aparținând DJ 611 și DJ 503, pe raza comunei Șelaru, precizăm următoarele:
  5. Consiliul Județean Dâmbovița a sprijinit UAT Șelaru, pentru realizarea unor lucrări de întreținere curentă a sectoarelor pietruite aparținând DJ 611 și DJ 503, pe baza procedurilor de achiziție publică și a agenților economici contractați. Conform normativelor tehnice în vigoare, aceste lucrări de întreținere au garanție de la 6 luni la maximum 1 an, fiind în general necesare, mai ales după perioadele de iarnă sau primăvară, când precipitațiile sub formă de ploaie și zăpadă degradează zonele pietruite;
  6. Achiziția publică, inițiată în luna martie 2019, nu s-a finalizat cu încheierea unui contract de lucrări pe traseul DJ 611, sector Glogoveanu;
  7. În privința necesității și oportunității achiziționării lucrărilor de întreținere pe sectoarele pietruite ale DJ 611 și DJ 503, care aparțin Consiliului Județean Dâmbovița, amintim că, în perioada martie – iunie 2019, au fost înregistrate căderi abundente de precipitații în județul Dâmbovița (a se vedea informările ANM), care au avariat grav tronsoanele pietruite ale ambelor drumuri, agentul economic contractant având predat amplasamentul pe care, în cel mai scurt timp, va iniția lucrările;
  8. În privința afirmației dumneavoastră, referitoare la faptul că două tronsoane de drum sunt prinse într-un proiect cu finanțare deja alocată prin PNDL și ”băieții deștepți” au dosit proiectul într-un dulap la CJD, aprecierile sunt tendențioase și lipsite de argumente obiective. Situația derulării contractului de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea întregului sector de la Petrești – Vișina – Fierbinți – Șelaru – limită județ Teleorman, pe o lungime de aproximativ 26,5 km, are continuitate permanentă, până în prezent, după cum urmează:

– decembrie 2017 – semnare contract de finanțare între instituția CJ Dâmbovița și MDRAP având elaborată documentația tehnico – economică faza DALI, conform HG 907/2016;

– 28.12.2017 – 23.02.2018 a fost elaborată și încărcată pe SEAP documentația de atribuire și a stat în evaluare la Agenția Națională a Achizițiilor Publice, până la data de 06.04.2018;

– 06.04.2018 – 08.05.2018 depunerea ofertelor de către operatorii economici interesați;

– 08.05.2018 – 18.07.2018 evaluare DUAE (Document Unic de Achiziție European);

– 18.07.2018 – 05.10.2018 evaluare tehnică a ofertelor (care a necesitat și analiză din partea Consiliului Concurenței);

– 05.10.2018 – 22.10.2018 evaluare financiară;

– 22.10.2018 – 05.12.2018 întocmire raport și semnare contract;

– 05.12.2018 – 11.02.2019 – realizare proiect tehnic;

– 11.02.2019 – 31.05.2019 – acțiuni, formalități și acte administrative necesare aprobării bugetului pentru anul 2019 și întocmirea documentațiilor pentru achiziția publică a lucrărilor de execuție.

– 31.05.2019 – prezent, derulare proceduri de achiziție publică, corespondență cu ANAP pentru contractarea lucrărilor de execuție.

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google