Iată că la mai puţin de doi ani, de la data de 1 Decembrie 2017, Ziua Naţională a României,ziua în care s-a scris o nouă filă în istoria judeţului Dâmboviţa dar şi în istoria Raionului Căuşeni din Republica Moldova, momentul în care a avut loc evenimentul de semnare a Înţelegerii de Cooperare între Judeţul Dâmboviţa din România şi Raionul Căuşeni din Republica Moldova, stabilită prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 295/24.10.2017, privind aprobarea înfrăţirii Judeţului Dâmboviţa cu Raionul Căuşeni, cooperare semnată de preşedintele CJ, Alexandru Oprea şi de către preşedintele Raionului Căuşeni, Nicolae Gorban, se văd şi rezultatele.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa a contribuit financiar la realizarea unei investiţii importante în sistemul educaţional din Săiți, Raionul Căușeni, Republica Moldova.
Pentru a consolida relaţiile de prietenie încheiate între judeţul Dâmboviţa şi Raionul Căuşeni, parafarea înţelegerii de cooperare dintre cele două părţi a fost urmată şi de încheierea unor relaţii de colaborare şi la nivel educaţional, între lnspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi Direcţia de Învăţământ a Raionului Căuşeni.
Zilele trecute, la invitația președintelui Raionului Căușeni, Nicolae Gorban, o delegație a Consiliului Județean Dâmbovița, condusă de președintele Alexandru Oprea, a făcut o vizită de lucru în Republica Moldova. Delegaţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa a fost primită de către președintele Raionului Căușeni, Nicolae Gorban. A fost un moment plin de încărcătură istorică şi unitate.
Programul vizitei delegației Consiliului Județean Dâmbovița a cuprins și participarea la slujba de Înălțarea Domnului, la Mănăstirea Sfintelor Femei Mironosițe Marta și Maria, precum și un scurt pelerinaj la Biserica Ștefan cel Mare și Sfânt, ridicată în imediata apropiere a mănăstirii.
Vizita de lucru a oficialilor dâmboviţeni a continuat în localitatea Săiți din Raionul Căușeni, Republica Moldova, unde CJ Dâmboviţa a contribuit financiar alături de Raionul Căușeni, Republica Moldova la realizarea proiectului „Reparaţie capitală a blocului I al Gimnaziului Săiţi din localitatea Săiţi, Raionul Căuşeni, Republica Moldova”.
Oficiile de gazdă au fost făcute de către primarul din localitatea Săiţi, Valeriu Musteaţă şi președintele Raionului Căușeni, Nicolae Gorban. A urmat festivitatea de inaugurare a obiectivului de investiții „Reparație capitală a blocului I al Gimnaziului Săiți”, din Raionul Căușeni, Republica Moldova, unitate de învățământ care numără în prezent peste 230 de elevi și în care actuala și viitoarele generații de elevi vor putea descoperi bucuria de a învăța la standarde europene.
Valoarea totală a proiectului este de 979.209,41 lei, din care contribuția Consiliului Județean Dâmbovița este de 387.766,93 lei, iar contribuția Raionului Căușeni este de 591.442,48 lei. Președintele Raionului Căușeni, Nicolae Gorban, le-a urat bun venit reprezentanților județului Dâmbovița și le-a mulțumit pentru sprijinul financiar acordat de Consiliul Județean Dâmbovița în realizarea acestei investiții din localitatea Săiți.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a înmânat gazdelor o plachetă și o gravură care să simbolizeze de acum înainte relația de prietenie dintre Raionul Căușeni și Județul Dâmbovița, relație ce a făcut posibilă realizarea acestei investiții. Totodată, Alexandru Oprea a adresat felicitări conducerii Raionului Căușeni pentru finalizarea la termen a investiției, reafirmându-și susținerea pentru continuarea de proiecte comune.
De asemenea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a oferit pachete cu rechizite celor 230 de elevi care învață în cadrul școlii Săiți. În cadrul acestei ceremonii primarul localității, Valeriu Musteață, a oferit celor doi președinți, Alexandru Oprea și Nicolae Gorban, scrisori de gratitudine, iar președintele Raionului Căușeni i-a oferit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița o diplomă de noblețe.
De asemenea, alături de reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița, la eveniment au mai participat Grigore Repeșciuc, deputat în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, și Eugen Popescu, directorul general al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni.
Din delegația condusă de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, au făcut parte mai mulţi consilieri judeţeni ,inspectorul școlar general adjunct – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Cristina Stroe, și reprezentanți ai aparatului propriu al CJ Dâmboviţa.
În continuarea evenimentului, reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița au fost invitați să ia parte la o serie de momente festive, organizate cu prilejul Sărbătorii Hramului localității Săiți.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa mai are semnate acorduri de cooperare şi cu raioanele laloveni şi Ştefan Vodă din Republica Moldova, în urma cărora Consiliul Judeţean Dâmboviţa a contribuit la realizarea a două de investiţii importante, respectiv construcţia unei grădiniţe în comuna Ruseştii Noi din Raionul laloveni şi reparaţia capitală şi dotarea tehnică a Liceului Teoretic Ştefan Vodă din Raionul Ştefan Vodă. De asemenea, a mai existat colaborare în domeniul cultural şi educaţional, prin aducerea elevilor din aceste raioane în tabere, în zona montană a judeţului. În anul 2016, municipiul Târgovişte a semnat un acord de înfrăţire cu oraşul Căuşeni din raionul Căuşeni.
Oricine poate constata că România este principalul investitor în reabilitarea instituțiilor preșcolare din Republica Moldova, acordând peste 26 de milioane de euro unui număr de 911 grădinițe de copii. Solidaritatea firească, explicabilă cultural și istoric, a statului român cu noua generație de români din Basarabia este o constantă și ea se va manifesta exemplar și pe viitor. Remarcăm că a beneficiat de sprijinul financiar al României și o instituție preșcolară din localitatea Săiţi, Raoinul Căuşeni , care este ultramodernă şi a fost vizitată de delegația condusă de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea. Din informaţiile pe care le deţinem la nivelul Raoinului Căuşeni, mai sunt prinse alte 21 de instituții preșcolare propuse spre finanțare de către Guvernul României.