Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

COD PORTOCALIU de ploi abundente în județul Dâmboviţa. Recomandări pentru populaţie

Autor:

Data: 3 iunie 2019, 14:10

Meteorologii au emis un cod portocaliu de   ploi abundente şi instabilitate atmosferică accentuată,valabil în perioada 3 iunie, ora 12:00 – 4 iunie, ora 06:00.

Va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40-50 l/mp și izolat 60-80 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

În intervalul 03 iunie, ora 14:00 – 04 iunie, ora 24:00, Judeţul Dâmboviţa se află şi sub incidenţa unei atenţionări hidrologice de Cod Portocaliu (Râul Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior; Râul Ialomiţa – bazin superior şi mijlociu), iar în intervalul 03 iunie, ora 14:00 – 05 iunie, ora 16:00 sub incidenţa unei atenţionări hidrologice de Cod Galben (Râul Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior; Râul Ialomiţa – bazin superior şi mijlociu)

RECOMANDĂRI pentru populaţie:

Având în vedere că există riscul producerii unor inundații locale pentru perioada următoare, solicităm cetățenilor să respecte următoarele recomandări:

– având în vedere posibilitatea averselor cu caracter torențial, îndemnăm populația din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării apei;

– rugăm cetățenii să nu arunce la întâmplare gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de colectare a apei;

– urmăriți cu atenție evoluția situației hidrologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților;

– construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;

– în cazul unei situații de urgență reale, solicităm cetățenilor să anunțe de îndată evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

– pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină și vijeliilor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția, iar pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, să parcheze autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google