Pe data de 21 martie este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, iar pe data de 2 aprilie Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, în vederea acceptării și integrării persoanelor cu dizabilități în societate.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down, Primăria Târgoviște, prin Centrul de zi pentru copii cu autism și sindrom Down Sfânta Maria și Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, a organizat activităţi dedicate copiilor cu sindrom Down sau autism.
În Piața Tricolorului din Târgoviște, copiii cu sindrom Down au participat la ateliere tematice, au desenat, au dansat şi au oferit îmbrățișări trecătorilor și au eliberat baloane cu heliu.
Acţiunea a avut ca scop creşterea gradului de sensibilizare a opiniei publice cu privire la Sindromul Down prin modalități care să asigure integrarea facilă în societate a copiilor cu Sindrom Down.
Parteneri în cadrul acestor activități au fost DGASPC Dâmbovița, Arhiepiscopia Târgoviște, Crucea Roșie – filiala Dâmbovița, Școala Gimnazială „Coresi” și Grădinița Nr. 3.
La nivelul județului Dâmbovița sunt 1654 copii încadrați în grad de handicap, din care 82 copii cu sindrom Down și 292 copii cu autism, iar pentru a veni în sprijinul acestor copii și al familiilor lor, se oferă servicii gratuite în cadrul centrelor specializate. Aceste centre funcționează atât în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dâmbovița, cât și în subordinea Primăriei Municipiului Târgoviște -Direcția de Asistență Socială Târgoviște.
La această dată, DGASPC Dâmbovița oferă servicii specializate de terapie pentru copii în cadrul Centrului de recuperare, socializare și consiliere a copilului cu dizabilități (Târgoviște str. Vlad Țepeș, nr. 6 A), în cadrul Centrului de recuperare și reabilitare pentru copilul cu handicap (Târgoviște, str. Ion Ghica, nr. 2, pavilion B) și în cadrul Centrului de recuperare pentru copilul cu handicap (Găești, str. Acad. Șerban Cioculescu, nr. 32).Serviciile oferite în cadrul centrelor specializate sunt: terapie ocupațională, hidroterapie, terapie comportamentală aplicată (ABA), consiliere psihologică a copilului, kinetoterapie, logopedie, educație formală și informală, consiliere și educare a părinților/ reprezentantului