Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Precizările conducerii Spitalului Județean de Urgență Târgoviște în cazul copilului decedat

Autor:

Data: 10 ianuarie 2019, 19:17


 Joi, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia   a ţinut să facă toate precizările  necesare pentru o corectă informare  a opiniei publice  cu privire la cazul bebelușului născut prematur şi care  a murit, miercuri seară, în unitatea medicală .

În primul rând , dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a ţinut să spună că este o situaţie nefericită . Mai mult, managerul a spus că  la nivelul unităţii medicale  a fost deschisă o anchetă   iar în urma  analizei amânunţite a   cazului , nu s-a constatat  nicio abatere medicală. În acest caz există şi o anchetă a poliţiei.

 Datele medicale  indică faptul că micuțul fusese născut prematur, cu o complicație de creștere, era internat de o lună, iar, în momentul tragediei, copilul se afla în Secția de Neonatologie.

Prezentă la conferinţa de presă, dr. Roxana Aldea, şeful Secției de Neonatologie, a ţinut să  puncteze  faptul că copilul a fost născut prematur cu restricție de creștere, pentru un neonatolog este cel mai grav tip de caz, este coșmarul neonatologului. Complicațiile apar și pe moment, dar și în timp. Dr. Roxana Aldea  a spus că  micuţul se afla în incubator, era conectat la aparate, transfuzia a decurs bine, nu era prima transfuzie. Monitorizarea s-a făcut din 15 în 15 minute și există în foaia de observație care déjà a fost ridicată de politişti încă de miercuri seară.

 Mai este de precizat faptul că dr. Roxana Aldea, şeful Secției de Neonatologie a spus în cadrul conferinţei că mama micuţului  a vrut în repetate rânduri să plece din spital, chiar a doua zi după ce a născut.

Dr. Andrei Tomescu , directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a spus  că cel mai important verdict  este  dat de rezultatul anatomiei patologice.

Varianta transfuziei greșite este exclusă, potrivit conducerii spitalului, lucru sublinat şi de directorul de îngrijiri medicale, Rodica Nicolae.

 Maternitatea Târgovişte este Maternitate de gradul III, munca medicilor neonatologi este titanică . Nu trebuie să omitem faptul că în acest moment,   maternitatea are toate dotările necesare şi chiar de ultimă generaţie. La  Maternitatea Târgoviște sunt preluați și tratați copii născuți prematur în toată regiunea, inclusiv  Argeş , Ploiești și Alexandria.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google